Fostul mare internaţional tace şi face. Gică Hagi va ceda 20% dintre acţiunile Viitorului unor investitori turci, fani ai "Regelui" încă din perioada în care scria istorie la Galatasaray, anunţă ziare.com. Tosmur Grup, care are activităţi în domeniul agriculturii, va cumpăra acţiunile, iar patronul Viitorului va încasa o sumă care se apropie de 3 milioane de euro.
Fondată în anul 2009, Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" a câştigat numeroase trofee la toate categoriile de vârstă. Cele mai importante sunt cele de la seniori, unde FC Viitorul are în palmares titlul de campioană a României în sezonul 2016/2017, Cupa României, în sezonul 2018/2019, şi Supercupa României, cucerită în 2019.
Gică Popescu a anunțat revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică! ”Regele” a refuzat un salariu astronomic
Înainte de a vinde o parte din acţiunile Viitorului, Gică Hagi a luat o pauză de la antrenorat. Totuşi, "Regele" nu mai poate sta departe de banca tehnică, anunţă Gică Popescu.
"Gică dorește să revină pe bancă, dar nu la Viitorul. A avut multe oferte și pe bani mulți, dar a refuzat, știți că el nu vrea să preia o echipă în timpul campionatului, chiar dacă nu ar fi avut presiunea rezultatelor.
Deja Gică mi-a zis, un an mi-ajunge, din vară mă întorc. A avut o ofertă uriașă, pe bani mulți, dar nu din Europa.
I s-a oferit un salariu sub 10 milioane, dar aproape de această cifră, era salariul pe un an. Dar Gică vrea la un club cu un proiect care să-i permită să facă performanță. A avut și o ofertă de la o echipă din primele 6 campionate din Europa", a anunțat Gică Popescu la Digi Sport.
- FC Viitorul, scos la vânzare
- Gică Hagi va da un tun financiar
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Valentin Ceauşescu a spus adevărul despre influenţa sa de la Steaua: “Nimeni nu îndrăznea”
- Gică Popescu ştie cine îl poate învinge pe Răzvan Burleanu în lupta pentru şefia FRF: “Unul singur”
- O fostă câștigătoare a Cupei României, exclusă din campionat. A apelat la un gest gândit și de Gigi Becali
- Marius Ştefănescu, o nouă ofertă din România: “Va dori să meargă în prima ligă”
- Ianis Hagi, integralist în Alanyaspor – Galatasaray 1-2. Ce șanse are echipa românilor să meargă mai departe
































