Ştefan Bănică e membru DDB. Anunţul făcut de fanii lui Dinamo, chiar de Revelion

Antena Sport Publicat: 1 ianuarie 2021, 13:37

Comentarii
Ştefan Bănică e membru DDB. Anunţul făcut de fanii lui Dinamo, chiar de Revelion

Ştefan Bănică o ajută pe Dinamo

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

"ACTORUL, CÂNTĂREȚUL și CÂINELE ȘTEFAN BĂNICĂ SUSȚINE PROIECTUL SOCIOS DDB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nu e chiar ușor să crești în umbra unui nume mare. Riscul este să rămâi în ochii tuturor drept „fiul lui…”

Așa a fost și pentru Ștefan, mai ales că purta și numele celebrului său tată, talentatul actor Ștefan Bănică.

Până într-o zi, când toate colegele noastre de școală nu mai visau altceva decât să-l întâlnească pe băiatul din „Liceenii”.

De atunci, Ștefan a fost într-o continuă ascensiune ca artist. În teatru, în muzică, televiziune sau cinematografie, a ajuns un nume greu, foarte greu și foarte căutat. N-a luat numai numele de la tatăl său. A luat arta de a rosti și pe cea de a cânta. A luat și pasiunea pentru fotbal dar pe o altă cale. Oricât de mult l-a tras Ștefan cel Senior spre Giulești, Ștefan cel Mare l-a convins mai mult și l-a atras iremediabil.

Reclamă
Reclamă

Ştefan Bănică o ajută pe Dinamo

Faima sau lumina reflectoarelor nu l-au împiedicat niciodată să-și declare public, chiar la microfon, apartenența sentimentală alb-roșie.

Atât de mult a contat Dinamo, încât și-a asumat riscul să-și piardă din admiratori. Nu și din admiratoare, pentru că fostele noaste colege îl mai visează și acum.

Și noi continuăm să visăm la un AN NOU în care porțile stadionului se vor deschide. Visăm că echipa noastră va fi tot acolo… Ne adunăm cu mic cu mare din Sălăjan, din Obor, din Titan, din calea Moșilor, umplem tribunele și auzim din stația de amplificare: „Astăzi în ȘTEFAN CEL MARE, se adună galeria câinilor…”

Reclamă

LA MULȚI ANI, ȘTEFANE!

LA MULȚI ANI, CÂINILOR!

Ștefan este unul din cei 12.000 care țin în viață Dinamo. S-a înscris în DDB de ceva timp, dar am vrut să-l anunțăm astăzi, ca să încheiem anul 2020 cu ceva frumos", e comunicatul emis de Peluza Cătălin Hîldan. 

860.000 de euro adunaţi de programul DDB

Suporterii-acţionari de la Dinamo au adunat, în 2020, 860.000 de euro. DDB e format din peste 12.000 de fani. Cornel Dinu, Mircea Lucescu sau Cristi Borcea se află printre cotizanţi. 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga Cupa României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:22

VideoRoad to America: Patru țări din America de Sud luptă să eclipseze Brazilia și Argentina

15:13

Reacția lui Pep Guardiola, după momentul controversat care aproape o face pe Arsenal campioană: „Toată lumea știe!”

14:39

În Liga 1, ca la El Clasico! LPF a luat o decizie mare înainte de meciul decisiv: U Craiova – U Cluj

14:30

LIVE SCORESorana Cîrstea – Jelena Ostapenko se joacă ACUM. Sorana s-a impus în primul set

14:23

Gigi Becali a stabilit ziua în care numește antrenor la FCSB. Ce semnificație religioasă are

13:57

FotoRezerva care a intrat pe teren și a reușit un hat-trick în doar șapte minute la Cupa Mondială

1 Chivu, fără milă după titlul câștigat cu Inter! Jucătorul pe care „românul nu vrea să-l mai vadă” 2 Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia 3 Siyabonga Ngezana, mutarea carierei. Gigi Becali încasează banii 4 Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro! 5 Opriți jocul, PSG devine imposibil de oprit! Luis Enrique pregătește transferul cu care face echipa perfectă 6 Marius Şumudică o dă de gol pe Dinamo! Transferurile pregătite de “câini”: “Peste nivelul celor de acum”
Citește și