FCSB a învins-o pe Viitorul cu scorul de 3-0 pe Arena Naţională, iar Sergiu Buş a fost unul dintre cei mai buni jucători ai serii.
În prima repriză, atacantul a fost protagonistul unei faze controversate, unde bucureştenii au cerut lovitură de pedeapsă, iar Buş a explicat-o cu mult haz:
“Probabil Cosmin Matei s-a sprijinit pe mână, atunci când a făcut alunecarea şi probabil că e şi normal să se sprijine undeva şi el, are şi el două mâini, nu?”, a punctat uşor ironic Sergiu Buş.
Sergiu Buş, fericit pentru victorie
“E o victorie meritată, am dominat meciul de la cap la coadă şi, din fericire, am repetat acelaşi scor, 3 meciuri a 3-0 fiecare, suntem fericiţi.
Eu îmi fac treaba, cât trebuie să joc, o fac cu plăcere şi mă bucur de fiecare minut”, a declarat atacantul care a fost de obicei schimbat la pauză.
Serbiu Buş a fost convocat în premieră la echipa naţională
Chemat la prima reprezentativă, Buş recunoaşte că nu se aştepta, dar acest lucru îi aduce multă mândrie.
“Nu neapărat, nu mă aşteptam. Am avut probabil, din perioada Gaz Metanului, am făcut o performanţă foarte mare acolo noi. Sunt foarte mândru. Fotbalul îţi aduce multe satisfacţii câteodată, iar acest moment pentru mine este, nu numai cel mai frumos din cariera mea, cât şi foarte onorabil pentru mine.
Am muncit foarte mult, ca să ajung acolo. Mă bucur că Dumnezeu mi-a oferit această şansă, împreună cu domnul Mirel Rădoi şi nu pot decât să-i mulţumesc şi bineînţeles, să demonstrez că merit să fiu acolo“, a încheiat Buş într-un interviu pentru Digisport.
- Sergiu Buş are 27 de ani şi este cotat la 800.000 de euro
- El a fost mereu schimbat la pauză în ultima perioadă
- Franța - Senegal e marți, de la ora 22:00, în direct pe Antena 1 și LIVE pe AntenaPLAY
- Argentina - Algeria e miercuri noaptea, de la ora 04:00, în direct pe Antena 1 și LIVE pe AntenaPLAY
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
- Atacantul transferat cu scandal de Dinamo, pariul pentru noul sezon: “Cred foarte mult în el”
- Dorinel Munteanu şi-a găsit echipă şi semnează, după retrogradarea cu Hermannstadt: “Discuţii finale”
- Dorit de CFR Cluj, Edi Iordănescu anunță că și-a decis viitorul: “E momentul să clarific”
































