Directorul Direcției de Sănătate Publică din Arad, Horea Timiş, a anunțat că meciurile celor de la UTA, de pe noul stadion, ar putea fi vizionate de 500 de spectatori, urmând să fie respectate toate normele de siguranță.
"Da, 500 de persoane. După cum am spus, noi suntem de acord cu aceste evenimente și chiar le susținem.
Chiar dacă legislația de la București este foarte restrictivă, dacă noi respectăm toate aceste măsuri, și Aradul este unul dintre cele mai civilizate județe din România, trebuie să merge înainte, să avem manifestări sportive și culturale. Dacă respectăm regulile, nu trebuie să avem probleme", a spus directorul DSP Arad, Horea Timiș, la TV Arad.
UTA joacă vineri pe teren propriu împotriva celor de la FC Voluntari.
Directorul DSP Arad: "Chiar eu o să mă duc la meci și o să susțin UTA"
"Oricând putem să revenim pe stadion, pentru că am avut o discuție și cred că activitățile economice și sociale trebuie să meargă înainte. Dacă va exista un meci pe stadion, acest meci trebuie făcut în condițiile legislației în vigoare, ca să păstrăm acea prevenție.
Toți suporterii trebuie să fie organizați în așa fel încât să se păstreze distanțarea socială, să poarte mască, să fie termometrizați, și să fie la cel puțin un metru distanță.
Trebuie să mergem mai departe și chiar eu o să mă duc la meci și o să susțin UTA", a declarat Horea Timiș.
- UTA - Voluntari s-ar putea disputa cu spectatori
- Anunţul făcut de DSP Arad
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB


































