Ionuț Negoiță a negociat cu reprezentanții lui Melero Merin, care însă au virat doar 100.000 de euro din cei 5000.000 de euro promiși. Negocieri se pare că au picat, iar acum este rândul unui fond de investiții din Turcia, care vor să cumpere Dinamo, anunță ProSport.
Turcii vor să cumpere Dinamo de la Ionuț Negoiță
Din fondul de investiții turc face parte și Erk Toros, fost secretar general Ligii Profesioniste de Fotbal din Turcia în perioada 2002-2005. Totodată, aceasta a lucrat și ca manager general la clubul Ankaragucu între 1999 și 2009.
Reprezentanții DDB au renunțat în a mai crede povestea cu spaniolii lui Juan Melero Merin, astfel că au început discuțiile cu fondul de investiții Two Zero Ventures. Aceștia se ocupă cu investițiile din zona de sport, media și divertisment. Grupul lui Toros are un sistem dualist de management, board-ul superior fiind supervizat de management.
Sursa citată susține că turcii vor să preia tot pachetul de acțiuni al clubului din ”Ștefan cel Mare”. Negocierile sunt în desfășurare, iar turcii pot prelua Dinamo în săptămânile viitoare.
- Dinamo nu se mai vinde spaniolilor
- Alt fond de investiții vrea să preia acțiunile de la Dinamo
- Negoiță este disperat să vândă clubul
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
































