Fanatik anunţă că sunt probleme cu Iulian Cristea. Fundaşul celor de la FCSB urmează să facă un RMN, după ce nu s-a antrenat în ultimele zile. Conform sursei citate, medicii de la FCSB sunt destul de liniştiţi în privinţa lui Cristea. Fundaşul de la FCSB ar avea probleme la aductori.
FCSB, înfrângere în primul amical de după pandemie
FCSB a disputat la baza din Berceni primul amical de după pandemie, iar adversara a fost FC Voluntari.
Roș-albaștrii au pierdut cu 2-0, golurile oaspeților fiind înscrise de Marko Simonovski și de Mihai Căpățănă. Cel mai periculos om al roș-albaștrilor a fost Florinel Coman, cel care a lovit bara în minutul 20. De menționat că prima repriză a durat 60 de minute, iar a doua 45 de minute.
FCSB, echipa de start. Vlad – Ov. Popescu, Planic, Nedelcu, Panțâru – Oaidă, L. Filip, Olaru – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman
Antrenor: Bogdan Vintilă
Liga 1 revine pe 12 iunie
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul televizărilor etapei a 3-a din play-off şi play-out.
Cel mai aşteptat meci al rundei, CFR – FCSB, se ca disputa duminică, de la ora 20:00. Universitatea Craiova – FC Botoșani este prima partidă oficială din fotbalul românesc după ieşirea din pandemie.
- Probleme medicale pentru un titular de la FCSB
- Jucătorul va efectua un RMN
- Jucătorul nu s-a antrenat în ultima perioada
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Florin Prunea şi Ilie Dumitrescu s-au contrat în legătură cu scandalul pariurilor: “Vrei să protejezi FRF”!
- Ilie Stan începe lupta pentru banii neprimiți de la Gloria Buzău: “Ai la dispoziție 6 mil. de € și nu reușești”
- Adrian Mititelu, discurs manifest înainte de procesul în care se decide palmaresul “U” Craiova: “Abuzuri uriașe”
- Achiziție spectaculoasă pentru o echipă din Liga 3 chiar în Ajunul Crăciunului: “Un club serios înseamnă și condiții”
- Alex Chipciu a vorbit de relaţia lui cu alcoolul: “Îmi permiteam excese, pahare în plus”! Decizia radicală luată


































