Fiica Mădălinei Ghenea este de o frumuseţe ieşită din comun | Sursa foto: Instagram
Imaginile cu copila de patru ani au devenit imediat virale şi fost apreciate, în mai puţin de 24 de ore, de aproximativ 30.000 de oameni.
Fiica Mădălinei Ghenea este de o frumuseţe ieşită din comun
„De când ți-am auzit primul țipăt și ți-am văzut ochii minunați, inima mi-a fost furată. A fost cel mai frumos hoț pe care l-am văzut vreodată!„, a reacţionat Mădălina Ghenea pe contul ei de Instagram.
https://www.instagram.com/p/CPWGcABHV2c/
Charlotte îi seamănă leit mamei ei. Tatăl copilei este Matei Stratan, cel care s-a despărţit de Mădălina Ghenea (33 de ani) la scurt timp după naşterea lui Charlotte.
„Nu am mai fost într-o relație de câteva luni bune, am zis asta și pe conturile de socializare, și în interviuri. M-am ocupat de familie, de pasiunea mea pentru artă, fotografie și cinema. Sunt o femeie independentă şi sunt mândră de asta. Mă face să zâmbesc atunci când femeile sunt văzute mereu ‘în căutarea unui soţ„, a spus modelul din România, în luna februarie, după ce s-a zvonit că este într-o relaţie cu fotbalistul Nicolo Zaniolo (21 de ani).
Fiica Mădălinei Ghenea este de o frumuseţe ieşită din comun, iar acest lucru a fost confirmat de numărul mare de aprecieri de pe Instagram.
Mădălina Ghenea, suportera unei echipe de tradiţie din România
Mădălina Ghenea le-a spus italienilor că este suportera Universităţii Craiova şi că a moştenit de la tatăl ei pasiunea pentru fotbal.
„Tatăl meu a jucat la juniorii lui Dinamo Slatina. Este un mare fan Universitatea Craiova. Eu așa am crescut, cu Universitatea Craiova, și când eram mică umblam prin casă cu fularul echipei„, a declarat Ghenea pentru Corierre dello Sport.
Mădălina Ghenea şi-a declarat susţinerea pentru Craiova şi în urmă cu trei ani, după un meci amical câştigat de România cu 1-0 în faţa Suediei.
Ce a spus Mădălina Ghenea despre Universitatea Craiova
„Atmosferă emoționantă în Craiova. După o pauză de patru ani galeria Universității se întoarce acasă, pe stadionul Ion Oblemenco, la meciul România – Suedia. Se anunță un spectacol extraordinar. Pata fascinantă de culoare pe care o veți vedea în partea dreaptă a televizoarelor se numește Peluza Sud și este cea mai frumoasă galerie din lume„, a scris ea la acel moment pe contul de Instagram.
Românca nu stă departe nici de fotbalul din Italia. S-a declarat impresionată de Ronaldo, alături de care a filmat o reclamă, şi a fost în centrul unui scandal monden alături de tânăra vedetă a lui AS Roma, Nicolo Zaniolo. Acum, Ghenea îşi vede liniştită de şedinţele foto şi de postările incediare de pe reţelele sociale.
- Mădălina Ghenea a postat imagini în care apare alături de Charlotte
- Fiica Mădălinei Ghenea are patru ani
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Ilie Năstase, schimbare radicală după ce a împlinit 80 de ani. Soția Ioana a confirmat: „Mergem la mănăstire”
- Drăgușin se simte ca acasă la Fiorentina! Pariul pe care îl face la revenirea în Serie A: „Sunt convins de asta!”
- „Regreţi despărţirea de Ilie Năstase?” Răspunsul lui Brigitte, la 8 ani de la divorţul de fostul tenismen
- Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
- Messi și Enzo au găsit sticla lui Pickford după meci! Reacția amuzantă pe care au avut-o când au văzut ce notase





























