Ștefan Radu ar putea să-i urmeze calea fostului său antrenor de la Inter, Simone Inzaghi, care a semnat de asemenea cu nerazzurrii. Potrivit sempreinter.com, care citează ediția tipărită Gazzetta dello Sport, românul ar fi dorit pe Meazza ca să-l înlocuiască pe Aleksandar Kolarov.
Ștefan Radu ar putea ajunge la Inter
Kolarov va pleca de la Inter la finalul lunii iunie, liber de contract. Radu se află și el în ultimele zile de angajament cu Lazio și ar putea să vină gratis la campioana Italiei.
Ștefan Radu a avut o relație excelentă cu Simone Inzaghi la Lazio, fiind unul dintre jucătorii favoriți ai tehnicianului de 45 de ani.
Ştefan Radu se înţelesese la un moment dat cu Lazio asupra unui nou contract, dar deocamdată situația rămâne incertă. El ar fi urmat să încaseze 1.2 milioane de euro. Dacă va merge la Inter, fostul dinamovist va fi coleg cu Ionuț Radu.
Ștefan Radu, de 13 ani în Serie A
În actualul sezon, românul a intrat în istoria lui Lazio. El a trecut de 402 meciuri în tricoul capitolinilor şi a bătut recordul lui Giuseppe Favalli.
Ștefan Radu a fost transferat de Lazio de la Dinamo în ianuarie 2008 pentru 4.75 milioane de euro. El a câștigat Cupa și SuperCupa Italiei în trei rânduri alături de formația capitolină.
Fundaşul român a scris istorie şi în Serie A. Cu 338 de meciuri, este jucătorul lui Lazio cu cele mai multe prezențe în competiţia internă. Românul l-a depășit în acest sezon pe Aldo Puccinelli, un fotbalist emblematic pentru Lazio în anii ’40 și ’50. Sezonul 2020/2021 este cel de-al 13-lea și jumătate în Serie A pentru Ştefan Radu.
- Ștefan Radu are 34 de ani
- Românul este cotat la 2 milioane de euro
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Nuno Campos, laude speciale pentru jucătorul lui Dinamo după victoria cu Farul: „Face o treabă excelentă”
- Iustin Doicaru, primul gol în campionatul Turciei! Românul, printre cei mai buni în Goztepe – Rizespor
- Florin Tănase, primul gol în Cipru! Internaționalul român, aplaudat în picioare la ieșirea de pe teren
- Octavian Popescu a debutat în Grecia! Românul nu i-a purtat noroc lui Elias Charalambous în jocul cu Olympiacos
- Horațiu Moldovan, cel mai negru meci din carieră! Românul a fost schimbat la pauză după ce a luat 5 goluri. Scor final ireal






























