ACSH Gheorgheni – SC Miercurea Ciuc, finala Erste Liga! Duel „de foc” pentru marele trofeu

Alex Ioniță Publicat: 1 aprilie 2025, 22:20

Comentarii
ACSH Gheorgheni – SC Miercurea Ciuc, finala Erste Liga! Duel de foc” pentru marele trofeu

FOTO: Facebook - Gyergyói Hoki Klub

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Echipele harghitene ACSH Gheorgheni şi Sport Club Miercurea Ciuc se vor înfrunta în finala competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga după ce s-au impus cu 4-1 la general în semifinale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

ACSH Gheorgheni a trecut de deţinătoarea trofeului, CSM Corona Braşov, pe care a învins-o, marţi seara, pe propriul patinoar, cu 2-1 (1-0, 1-0, 0-1). Dallas Jay Gerads şi Daniel Trancă au punctat pentru învingători, în timp ce golul braşovenilor a fost semnat de Radim Valchar.

ACSH Gheorgheni – SC Miercurea Ciuc este finala Erste Liga

SC Miercurea Ciuc s-a impus în deplasare cu 4-3 (1-0, 1-3, 1-0, 1-0), după prelungiri, în faţa formaţiei Budapest Jegkorong Akademia HC, notează agerpres.ro.

Antonin Honejsek, Csandar Fodor, Balazs Szabolcs Peter şi Kurt Casey Sartell Davis (78:55) au marcat pentru ciucani, în timp ce golurile gazdelor au fost reuşite de Csanad Ravasz, Ethan Gabriel Somoza şi Krisztian Nagy.

Aceasta este a treia finală românească din Erste Liga, după ediţia inaugurală (2008-2009), în care s-a impus HC Csikszereda în duelul cu SC Miercurea Ciuc, şi cea din 2020-2021, când SC Miercurea Ciuc a dispus de Corona Braşov.

Reclamă
Reclamă

ACSH Gheorgheni a câştigat singura finală jucată, în 2023, în timp ce SC Miercurea Ciuc s-a impus în 2011, 2020 (declarată învingătoare alături de FTC Telekom, în timpul pandemiei de Covid-19), 2021, 2022. Ciucanii au mai jucat finale în 2013 şi 2019.

Finala se va desfăşura după regula cel mai bun din şapte meciuri şi va debuta pe 8 aprilie.

Corona Brașov a câștigat Erste Liga în 2024

Corona Braşov a câştigat în premieră competiţia regională de hochei pe gheaţă Erste Liga, după ce a învins formaţia maghiară FTC-Telekom cu scorul de 4-1 (1-0, 1-0, 2-1), pe Patinoarul Olimpic din Braşov, în cel de-al patrulea meci al finalei.

Reclamă

Corona s-a impus cu 4-0 la general în finala desfăşurată după sistemul cel mai bun din şapte meciuri.

După 5-3 şi 4-0 în primele două meciuri, de la Budapesta, Corona s-a impus şi la Braşov, cu 5-2 şi 4-1.

Judd Blackwater (07:28), Albert Zaghidulin (30:54), Philippe Cornet (49:15) şi Pal Krisztian Szabo (57:25) au înscris, miercuri seara, la Braşov.

Corona Braşov a jucat finala Erste Liga pentru a treia oară, după ce le-a pierdut pe cele din 2014 (în faţa slovacilor de la HC Mikron Nove Zamky) şi 2021 (în faţa formaţiei SC Miercurea Ciuc).

Ferencvaros a câştigat trofeul în 2019 (cu SC Miercurea Ciuc), dar a mai jucat finala în 2022 (cu SC Miercurea Ciuc) şi 2023 (cu ACSH Gheorgheni).

România a câştigat campionatul româno-maghiar pentru a şasea oară, ultimele patru ediţii revenind echipelor tricolore. HC Csikszereda a câştigat ediţia inaugurală (2009), Sport Club Miercurea Ciuc s-a impus de trei ori (2011, 2021, 2022), iar ACSH Gheorgheni a câştigat o dată (2023).

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și