Antrenorul alb-roșiilor luase în calcul acest scenariu negru, în care meciul cu PSG urma să fie anulat. A sperat până în ultimul moment că pandemia nu îi va spulbera visul să se lupte, în Champions League, cu una dintre forțele continentului.
Constantin Ștefan, nemulțumit de decizia EHF
"Sigur că este o veste tristă pentru noi, chiar dacă de câteva zile presimțeam această decizie luată de EHF. Suntem dezamăgiți pentru că acest meci cu PSG era încunarea muncii noastre de un an de zile cu rezultate excepționale. Chiar ne doream să jucăm acest meci, să ne măsurăm forțele cu cea mai bogată echipă din Europa.
Nu a prevăzut nimeni această pandemie de Covid-19, suntem triști pentru că eram într-o formă sportivă bună, aveam o coeziune de grup foarte bună în echipă și voiam să ne jucăm șansa în Champions League cu Parisul", a declarat antrenorul lui Dinamo, Constantin Ștefan, în exclusivitate pentru AntenaSport.
EHF a decis ca meciurile din optimile de finală ale Champions League, fază în care urma să joace Dinamo Bucureşti cu PSG, şi cele din sferturile de finală, să fie anulate. La Turneul Final Four, programat la Koln, în 28-29 decembrie, vor juca astfel primele două clasate din grupele valorice A şi B la finalul fazei grupelor, adică FC Barcelona, PSG, THW Kiel, Veszprem HC.
Meciul tur dintre Dinamo și PSG, din optimile Ligii Campionilor trebuia să se dispute pe 22 martie, în sala din Ștefan cel Mare. Din cauza pandemiei de Covid-19, acesta nu va mai avea loc.
- Dinamo a fost eliminată din Champions League
- Antrenorul alb-roșiilor se aștepta la această decizie
- Campioana României nu va mai juca împotriva lui PSG
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Rusia și Belarus revin în competițiile de handbal! Anunțul făcut de IHF
- România s-a calificat în grupele principale la Campionatul European U20, după o victorie de senzaţie cu Israel!
- „Cea mai frumoasă antrenoare din România” a rămas fără contract: „Am plâns mult. Loviturile nu pot fi prevăzute”
- Gloria Bistriţa şi CSM Bucureşti şi-au aflat adversarii din Liga Campionilor, sezonul 2026-2027
- Dinamo, tragere infernală! Va juca împotriva Barcelonei în grupele Ligii Campionilor































