Închide meniul
Video

Cristina Neagu, apel către fani înainte de CSM Bucureşti – Esbjerg: “O să fie emoţionant în ziua meciului”

Alex Masgras Publicat: 18 aprilie 2025, 14:12

Comentarii

Cristina Neagu, în timpul unui interviu / Antena Sport

Cristina Neagu a făcut un apel către fani înaintea meciului din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin. CSM Bucureşti joacă în manşa tur duminică, pe teren propriu, împotriva celor de la Esbjerg.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din nefericire, partida este programată în ziua de Paşte, la ora 15:00. Aşa se explică numărul redus de bilete care s-a vândut până acum pentru acest duel. Cu toate acestea, Neagu le-a cerut fanilor să încerce să ajungă la partidă, deoarece jucătoarele au mare nevoie de susţinerea publicului.

Cristina Neagu, înaintea meciului CSM Bucureşti – Esbjerg: “Ar fi minunat să îmi închei cariera ajungând în Final 4”

Aflată la ultimul sezon al carierei, Cristina Neagu îşi doreşte foarte mult să poată ajunge în Final 4. Pentru acest lucru, CSM Bucureşti trebuie să treacă de Esbjerg, formaţie care a eliminat-o în sferturi pe campioana României în 2022 şi 2023:

“Eu încerc să rămân concentrată pe meci, e un moment important pentru noi ca echipă. E cel mai important meci al sezonului. Şi pentru mine o să fie emoţionant în ziua meciului. Îmi pare rău, am înţeles că nu s-au vândut toate biletele. E ziua de Paşte, jucăm la ora 15:00.

Pe calea asta vreau să fac încă o dată un apel către oameni, să vină alături de noi, pentru că echipa are nevoie de fani în acest meci foarte important. Sper ca cei care vor fi în sală să fie gălăgioşi, să pună presiune pe adversar. Avem nevoie de lucrurile astea într-o astfel de partidă.

Reclamă
Reclamă

Jucăm primul meci acasă, apoi în deplasare. Asta poate fi un uşor avantaj pentru ele. Dar dacă obţinem un rezultat bun acasă, putem pune o presiune foarte mare în retur. Ar fi minunat să îmi închei cariera ajungând în Final 4. Vom da totul pentru asta.

Încercăm să nu punem foarte multă presiune pe noi, pentru că nu ne-a ajutat asta în ultimele sezoane. E o partidă care durează 120 de minute. Sper ca după cele 120 de minute să fim noi învingătoare”, a declarat Cristina Neagu.

Cristina Neagu, comparată cu Gică Hagi, înainte de ultimul ei meci în Liga Campionilor, pe teren propriu

Oana Manea a comparat-o pe Cristina Neagu cu Gică Hagi, înainte ca cea mai bună handbalistă din istoria României să joace ultimul ei meci în Liga Campionilor, pe teren propriu.

Reclamă

Cea mai bună jucătoare a lumii de patru ori, în 2010, 2015, 2016 și 2018, Cristina Neagu are o ultimă dorinţă legată de handbal: să ducă CSM Bucureşti în Final Four-ul Ligii Campionilor.

„Este un moment foarte emoţionant pentru ea. E ultimul meci acasă, în Liga Campioniolor, pentru ea şi cu siguranţă va face tot ce îi va sta în putinţă pentru această calificare. Este dorinţa ei să ajungă în Final Four cu CSM, mai ales că e ultimul sezon. Ar încheia frumos şi cu o dorinţă împlinită.

Dacă mă gândesc bine, nici nu ştiu câte recorduri are, că le-a bătut aproape pe toate. Într-un fel, îmi pare rău că se retrage, dar mă gândesc şi la ea. Toate am trecut prin asta, e şi vârsta şi poate îşi doreste şi altceva. Ea a iubit foarte mult acest sport. Mie mi-a fost greu să mă retrag si e foarte greu în viaţa de zi cu zi, când începi să dai peste ce se întâmplă în viaţa reală, nu ce facem noi ca sportive.

Cristina sigur şi-a calculat totul şi s-a gândit ce o să facă în viitor. Cred că o să aibă şi o vacanţă mai mare, după atâta stres, muncă şi antrenamente. Vrea o pauză totală, nici să nu se mai gândească la handbal. Probabil vrea doar să stea la soare.

Oamenii precum Cristina se nasc rar. Ea, Hagi, se nasc foarte rar. Mi-aş dori să avem nu una, ci trei-patru Cristina Neagu, poate aşa o să facem şi noi mult mai multe performanţe. De câte ori jucam, şi la naţionala, şi la echipa de club, Cristina îmi dădea o energie aparte numai prin felul cum se bucura, cum se descătuşa după un gol. Acum îi voi da eu toată energia mea, din faţa televizorului, şi îmi doresc din suflet să se califice”, a spus Oana Manea, pentru Antena Sport.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:29
”Călăul” Rapidului, declarația serii după ce a marcat un eurogol: „M-aș bucura să vină și Moș Crăciun”
23:19
Costel Gâlcă a făcut praf arbitrajul după Rapid – Oţelul 0-2: Nu ştiu când o să primim penalty! De ce mai avem VAR?”
23:03
Laszlo Balint, în al nouălea cer după victoria din Giulești: „Faptul că am jucat la un asemenea nivel, este ceva”
23:00
Jucătorii Rapidului au fost aplaudaţi de galerie, dar au primit un mesaj categoric după 0-2 cu Oţelul: “30 de secunde”
22:50
Marian Aioani își toarnă cenușă în cap, după Rapid – Oțelul 0-2: „Într-o altă zi, o scoteam”
22:34
LIVE VIDEOSporting – AFS se joacă ACUM! Spectacol total în Liga Portugal
1 FotoImagini rare cu Cristi Chivu şi familia. Cum a fost surprins la petrecerea de Crăciun a lui Inter 2 Au venit notele după FCSB – Feyenoord 4-3. Cine a fost cel mai bun jucător al roș-albaștrilor 3 Gigi Becali, dat pe spate după FCSB – Feyenoord 4-3: “Şi-au scos banii pe tot anul! Îi prelungesc contractul” 4 Sorin Cârţu a făcut praf un jucător al Universităţii Craiova după eşecul cu Sparta Praga: “Nu pot accepta” 5 Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB. Jucătorul din Liga 1 care semnează: “E la noi” 6 Primele plecări de la Universitatea Craiova după eşecul cu Sparta Praga
Citește și