Închide meniul

Rapid Bucureşti – Ferencvaros 20-23. O nouă înfrângere pentru giuleştence în Liga Campionilor

Publicat: 4 februarie 2024, 18:58

Comentarii
Rapid Bucureşti – Ferencvaros 20-23. O nouă înfrângere pentru giuleştence în Liga Campionilor

Rapid, într-un meci din Liga Campionilor / Profimedia Images

Rapid Bucureşti – Ferencvaros 20-23. Vicecampioana Rapid Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia FTC Budapesta, scor 23-20 (16-11), în meci contând pentru etapa a XII-a din grupa B a Ligii Campionilor. Rapid e pe locul 7, în afara locurilor de play-off.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Principalele marcatoare ale partidei au fost Janjusevic 7 goluri, pentru Rapid, respectiv Bolk 8, pentru Ferencvaros, relatează news.ro.

Rapid Bucureşti – Ferencvaros 20-23. O nouă înfrângere pentru giuleştence în Liga Campionilor

În etapa a XII-a s-au mai jucat meciurile dintre Vipers – MKS Lubin 28-24, Krim Ljubljana – Ikast 28-34, Metz Handball – Team Esbjerg 36-31.

După 12 etape în grupa B, Rapid Bucureşti rămâne pe locul 7, cu doar 7 puncte.

Rezultatele obţinute de Rapid Bucureşti în primele runde sunt: 28-30 cu Team Esbjerg, 26-25 Zaglebie Lubin, 27-35 şi 29-30 cu Ikast, 24-24 cu FTC Budapesta, 22-33 şi 31-34 cu Metz Handball, 27-22 şi 24-25 cu Krim Ljubljana, 30-29 şi 30-35 cu Vipers.

Reclamă
Reclamă

În runda următoare, Rapid Bucureşti va juca în deplasare, cu MKS Lubin, în 10 februarie. În grupa A din Liga Campionilor joacă şi campioana CSM Bucureşti. Deţinătoarea trofeului este formaţia Vipers Kristiansand.

Gyor – CSM Bucureşti 24-26. Victorie fantastică a echipei Cristinei Neagu împotriva liderului grupei A din Liga Campionilor!

Gyor – CSM Bucureşti 24-26. „Tigroaicele” au obţinut o victorie fantastică, în deplasare, la Gyor, contra liderului grupei A din Liga Campionilor. Bucureştencele păstrează şanse la locul 2 în grupă şi calificarea directă în sferturile de finală.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Kristiansen 7 goluri, Lukacs 6, pentru Gyor, respectiv Zaadi 8, Ostergaard 4, pentru CSM.

Reclamă

În etapa a XII-a s-au mai jucat partidele dintre IK Savehof – Buducnost 23-27 şi Odense – Brest 29-29, iar ultima dispută a rundei va avea loc duminică, între SG BBM Bietigheim – DVSC Debrecen.

După 12 etape, liderul grupei A rămâne Gyor (22 puncte), urmată de Odense (17) şi de CSM Bucureşti (15).

În primele etape, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 28-24 cu Odense, 24-26 cu SG BBM Bietigheim, 23-27 cu Gyor, 41-26 şi 35-26 cu IK Savehof, 28-30 şi 21-24 cu Brest, 29-24 şi 44-26 cu Buducnost, 29-29 şi 30-23 cu DVSC Debrecen.

În etapa viitoare, penultima a grupei, campioana României va juca pe teren propriu, cu SG BBM Bietigheim, în 11 februarie. În grupa B a competiţiei evoluează şi vicecampioana Rapid Bucureşti. Deţinătoarea trofeului este Vipers Kristiansand.

„V-aţi mirat de ce câştigă ‘Messi al handbalului’ 300.000 de euro” Gică Hagi, atac total la criticii Cristinei Neagu: „Invidie!”

Gică Hagi a lansat un atac total la criticii Cristinei Neagu. „Regele” nu a uitat ce reacţii au apărut atunci când s-a aflat salariul pe care îl încasează, la CSM Bucureşti, cea supranumită ‘Messi al handbalului’.

Hagi nu s-a mai abţinut la conferinţa premergătoare meciului FCSB – Farul, care va fi luni, de la ora 20:00, în format LIVE TEXT pe AS.ro. A anunţat ce salariu ar trebui să primească interul stânga în vârstă de 35 de ani.

Cea mai bună handbalistă din lume, Messi al handbalului, v-aţi mirat de ce câştigă 300 sau 250 de mii de euro. Domnilor, hai să ne trezim odată, vă rog frumos, ce atâta invidie şi atâta răutate? Ea trebuia să câştige un milion pe an, două milioane pe an. Chiar aşa ne ducem în jos, până unde?

Messi al handbalului, cea mai bună sportivă din lume, oare cât câştiga dacă era în altă parte? E incredibil câtă invidie şi câtă răutate, când de fapt ea trebuia să fie cea mai bine plătită, să aibă cinci sponsori, cei mai mari din România, dacă e Messi, cea mai bună din lume. Şi noi eram invidioşi de ce câştigă ea 250 de mii? E incredibil”, a declarat Hagi într-o conferinţă de presă.

El s-a referit apoi şi la situaţia fotbalului şi a remarcat faptul că sunt oameni care cheltuie pe maşini 500.000 sau un milion, dar care nu investesc în sport.

“Ne facem că nu înţelegem cum se construieşte un buget”

Ne facem că nu înţelegem cum se construieşte un buget, de unde trebuie să vină banii. Eu zic că o ştie şi sora-mea, cred că ştie, dacă mă duc să o întreb, şi ea cred că ştie. Cum să nu ştim de unde vin banii, cum se face un buget, care sunt intrările. De ce cluburile la noi nu se cumpără, de ce nu intră oamenii cu bani, care au bani, care cheltuie pe maşini 500 de mii, un milion? De ce nu vin?

Sportul nu e social, nu, e indiferenţă. Dar după aia media ne critică, jucători, antrenori, cine e ăla, ce joacă, de unde e, cum face. Trebuie să-i oferi o garanţie, trebuie să dai o continuitate, trebuie să existe proiecte de dezvoltare. Nu se face de azi pe mine nimic, totul se face în timp, cu tineri şi cu talent”, a explicat Hagi, potrivit news.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:53
Gigi Becali, prima reacție după ce FCSB a ofertat un fundaș din Bundesliga: “E posibil!”
18:39
Comisia de Disciplină, sancțiuni pentru Dinamo, U Cluj și Csikszereda
18:22
Gică Hagi, alături de Ianis la prezentarea oficială? „Regele”, surprins de o legendă a Turciei
18:05
Câte etape a fost suspendat Aly Abeid, după ce l-a lovit în față pe Adrian Șut, în CFR Cluj – FCSB 2-2
18:00
VIDEO„Vine retrogradarea” – Fanii lui Manchester United, comentarii virale după noul transfer făcut de „diavoli”
17:37
Lovitură pentru Costin Curelea! Un jucător a părăsit lotul naționalei U21
1 Răzvan Burleanu îl felicită pe Ianis Hagi: “Dacă se confirmă, mă bucur mult. Nu a avut o misiune uşoară” 2 Ianis Hagi, făcut praf de fani, după ultima postare pe Instagram: “Ruşine pentru numele Hagi” 3 Lovitură de proporţii pentru Adrian Mititelu. Cât va încasa după transferul lui Blănuţă, făcut în ultima secundă 4 Mihai Rotaru a reacționat după transferul lui Adrian Rus la Craiova. Replică pentru Gigi Becali 5 Florinel Coman a revenit! Românul, pasă de gol la primul meci ca titular al sezonului 6 “Am vorbit cu Gigi Becali!” FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: “Aşteptăm răspunsul lui Benfica”
Citește și