Julia Sauter, performanţă remarcabilă la Campionatul European de patinaj artistic: „Sunt foarte mândră de mine”

Publicat: 31.01.2025, 22:48.

Julia Sauter

Julia Sauter, locul 7 la Campionatele Europene de patinaj artistisc

Julia Sauter, în timpul unui exerciţiu - Profimedia Images

Julia Sauter s-a clasat, vineri, pe locul 7 la Campionatele Europene de Patinaj Artistic Tallin 2025, competiţie la care pe prima treapă a podiumului a urcat Niina Petrokina, din Estonia.

Reclamă

Sauter, care a fost pe locul 8 la programul scurt, cu 61.96 puncte, a ajuns la un total de 172.64 puncte după programul liber, vineri.

Reclamă

Julia Sauter s-a clasat pe locul 7 la Campionatele Europene de Patinaj Artistic

„Azi a fost greu, dar am luptat. Sunt foarte mândră de mine. Nu a fost la fel de bun ca programul scurt, dar am continuat să forţez, iar faptul că am terminat în primele şapte locuri este cu adevărat incredibil. Obiectivul meu a fost să rămân în primele zece, aşa că locul şapte este extraordinar.

Aşa cum am spus ieri, ultima lună a fost grea, aşa că iau lucrurile pas cu pas. Nu vreau să mă gândesc încă la Mondiale. Nu sunt încă foarte sigură dacă voi mai participa la o competiţie înainte de Mondiale, dar vom vedea”, a declarat Sauter, potrivit Golden Skate.

Medalia de aur a fost câştigată de Niina Petrokina, din Estonia, cu 208.18 puncte. Pe treapta a doua a podiumului a urcatt Anastasia Gubanova (Georgia) – 198.61, iar pe locul trei a terminat Nina Pinzarrone (Belgia) – 191.44 puncte.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    14:28

    Voluntari, victorie uriaşă cu liderul Csikszereda, la primul meci fără Gigi Neţoiu şi Mihai Iosif!

    14:23

    Cine va arbitra derby-ul Rapid-FCSB. L-a scos din sărite pe Marius Şumudică după prestaţia dintr-un meci

    14:05

    VideoJurnal Antena Sport | Ilie Năstase a mers să îi vadă pe micii hocheişti: „Mă duceam şi la New York”

    14:03

    VideoJurnal Antena Sport | Cum a ajutat-o Messi al medicilor pe Gabriela Ruse

    13:59

    VideoJurnal Antena Sport | Elias Charalambous, mesaj pentru jucători! Vrea prima victorie cu Rapid

    13:46

    Dezvăluiri din vestiarul lui Marius Şumudică! Obiectivul celor de la Rapid în derby-ul cu FCSB

    1 Şefii Rapidului au ales deja noul antrenor, după ce Marius Şumudică şi-a anunţat demisia. Vine la pachet cu primul transfers 2 Ce veste pentru Cristi Chivu! Anunţul făcut de şefii Parmei în ziua în care cruciaţii au învins-o pe Juventuss 3 „E periculos cu cei mari”. Italienii, laude la scenă deschisă pentru Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventuss 4 Cristi Chivu, reacţie de clasă după ce Parma a învins-o pe Juventus: „Băieţii merită felicitări”s 5 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 6 Andrei Nicolescu a anunţat revoluţia la Dinamo: „Vom aduce 10-12 jucători”s