Închide meniul

Modul incredibil prin care România a devenit campioană mondială la minifotbal! Dramatism total la lovituri de la 7 metri

Iulian Focșăneanu Publicat: 4 noiembrie 2023, 19:47

Comentarii
Modul incredibil prin care România a devenit campioană mondială la minifotbal! Dramatism total la lovituri de la 7 metri

România, campioană mondială la minifotbal / Facebook Federaţia Română de Minifotbal

Modul incredibil prin care România a devenit campioană mondială la minifotbal. Tricolorii au învins Kazahstan într-o finală epică, decisă la lovituri de la 7 metri. A fost nebunie totală în meciul pentru trofeu, care s-a disputat în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România a fost condusă cu 2-0 în finală, dar a restabilit egalitatea prin “dubla” de senzaţie a tânărului de 23 de ani Marius Balogh. Acesta a transformat un penalty şi a făcut 2-2 în minutul 50+2. Au urmat două reprize de prelungiri, în care nu s-a mai marcat.

Modul incredibil prin care România a devenit campioană mondială la minifotbal

S-a ajuns la lovituri de la 7 metri, acolo unde reprezentanţii noştri au avut şanse uriaşe de a închide rapid calculele. La 3-3, Niţu a apărat în faţa lui Yegizbayev. Din păcate, Mircea Ungur, cel care a fost şi autorul unui autogol, a ratat lovitura de departajare.

Tricolorii au mai avut o şansă de a deveni campioni mondiali, după ce a ratat Mironov. Acesta a şutat în transversală, dar imediat după el a gafat şi Popa. La 11-11 a mai apărut o ocazie pentru România. Diykanbaev a şutat pe lângă poartă, dar nici Dumitraşcu nu a putut să înscrie.

Imediat după, Niţu a mai scos o execuţie a adversarilor, iar Kovaci a încheiat definitiv calculele. A marcat şi România a câştigat cu 12-11.

Reclamă
Reclamă

România a devenit astfel campioană mondială la minifotbal, după ce s-au executat 30 de lovituri de departajare!

Au executat în ordine loviturile de departajare: Vitali Grigoriev 1-0 (gol), Marius Balogh 1-1 (gol), Alexei Zabogonski 2-1 (gol), 2-2 Andrei Şumălan (gol), Daniar Togaibaev 3-2 (gol), Vasile Pop 3-3 (gol), Uralbek Ieghizbaev 3-3 (ratare – a apărat Dragoş Niţu), Mircea Ungur 3-3 (ratare – pe lângă), Aleksandr Kisliţîn 4-3 (gol), Vlad Mocanu 4-4 (gol), Nursultan Jusupov 5-4 (gol), Alexandru Bourceanu 5-5 (gol), Aslanbek Arşkenov 6-5 (gol), Andrei Ferik 6-6 (gol), Baktiar Juşnov 7-6 (gol), Andrei Balea 7-7 (gol), Janibek Setjan 8-7 (gol), Viorel Neacşa 8-8 (gol), Avel Tarjanov 9-8 (gol), Dragoş Niţu 9-9 (gol), Ilia Mun 10-9 (gol), Saron Chirică 10-10 (gol), Andrei Mironov 10-10 (bară), Mircea Popa 10-10 (ratare – a apărat Daniar Togaibaev), Aleksandr Ruşinas 11-10 (gol), Andrei Nemiţanu 11-11 (gol), Bakir Dikanbaev 11-11 (ratare – pe lângă), Gabriel Dumitraşcu 11-11 (ratare – a apărat Aleksandr Ruşinas), Evgheni Biriukov 11-11 (ratare – a apărat Dragoş Niţu), Bogdan Covaci 11-12 (gol).

Reclamă

România a înregistrat următoarele rezultate la CM 2023: 10-1 cu Sudanul, 3-2 cu Spania, 0-0 cu SUA, în grupă, 7-0 cu Thailanda în optimi, 2-0 cu EAU în sferturi, 3-0 cu Ungaria în semifinale, 12-11 la loviturile de departajare (2-2, după prelungiri) cu Kazahstanul în finală.

Lotul României la Campionatul Mondial de minifotbal

Portari:

Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)

Jucători:

Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)
Alex Bourceanu – 38 ani (Ajax Dulcisimo Galați)

Staff:

Virgil Bejenaru – antrenor
Laszlo Klein – antrenor secund
Dan Ștefan Cojocaru – manager

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va mai lua Real Madrid vreun trofeu în acest sezon după despărţirea de Xabi Alonso?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:21
Nota primită de Cristi Chivu pentru Inter – Lecce. “Culege roadele acestei mișcări curajoase”
8:20
Jefte Betancor a distrus-o în prelungiri pe Real Madrid: “Visam de când eram mic la așa ceva”
8:05
Jaqueline Cristian, eliminată în sferturi la Adelaide după un meci de peste 3 ore
0:05
Șoc în Cupa Spaniei: Real Madrid, eliminată de o divizionară secundă! Fostul jucător din Liga 1 a reușit „dubla” în prelungiri
23:42 14 ian.
Inter – Lecce 1-0. Echipa lui Cristi Chivu profită de remiza lui Napoli şi se distanţează în clasament. Esposito a adus victoria
23:29 14 ian.
„Nu vor refuza”. Dinamo, aproape de lovitura iernii în Liga 1. Verdictul dat după oferta de milioane pentru Cătălin Cîrjan
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Tottenham, transfer de 40 de milioane 2 UPDATECe rol va avea Ilie Dumitrescu la FRF. În ce proiect se implică. A fost prezentat oficial 3 Clubul din Liga 1 a fost scos la vânzare! Preţ: 4 milioane de euro! “Suntem în discuţii” 4 Lovitură pentru FCSB. Un jucător s-a accidentat și a părăsit de urgență cantonamentul din Antalya 5 Lovitură pentru Mihai Rotaru şi Universitatea Craiova. Transferul a fost anunţat oficial 6 Jaqueline Cristian, încă o victorie senzaţională la Adelaide. Şi-a distrus adversara în setul 2
Citește și