Care este, de fapt, numele real al lui Ion Țiriac. Ce s-a întâmplat când a vrut să îl schimbe în ”Ion”

Dan Roșu Publicat: 7 decembrie 2022, 9:48

Comentarii
Care este, de fapt, numele real al lui Ion Țiriac. Ce s-a întâmplat când a vrut să îl schimbe în ”Ion”

Care este, de fapt, numele real al lui Ion Țiriac.

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Care este, de fapt, numele real al lui Ion Țiriac e o întrebare la care chiar miliardarul român a răspuns. Numele din buletin al magnatului este Ioan, iar acesta a fost la un pas să îl schimbe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În actele omului de afaceri apare prenumele Ioan. Țiriac a vrut să-l modifice în Ion, dar acesta a fost anunţat că are nevoie de „atâtea hârţoage” încât a renunţat.

Care este, de fapt, numele real al lui Ion Țiriac

„În paşaport scrie Ioan, nu scrie Ion. Tatăl meu a fost Ioan şi atunci mi-a făcut şi pe mine Ioan. Am încercat la un moment dat să îmi schimb numele, să îmi pun Ion, dar trebuia să fac atâtea hârţoage încât am renunţat.

Ioan Ţiriac scrie în paşaport, născut în 1939, pe 9 mai, la Braşov”, spunea miliardarul român, în trecut, pentru TVR 2.

Ion Țiriac nu se dezminte nici la 83 de ani! Pe ce plătește 100.000 de euro în fiecare lună

Ion Țiriac nu se dezminte nici la 83 de ani! Omul de afaceri continuă să cheltuie o mulțime de bani în fiecare lună. Fostul jucător de tenis, care are o pensie de 12.000 de lei, este nevoit să scoată sume uriașe din buzunare ca urmare a avioanelor pe care le deține.

Reclamă
Reclamă

Țiriac are în „garaj” 3 avioane personale, iar costurile totale sunt extrem de „piperate”.

Potrivit playsport.ro, Ion Țiriac cheltuie în fiecare lună 100.000 de euro pentru întreținerea celor 3 avioane și pentru acoperirea salariilor angajaților.

Costurile de aterizare sunt de 300 de euro pe aeroportul Otopeni, 100 euro pe aeroportul Băneasa, 600 de euro pe aeroportul din Cluj și 50 de euro pe cel din Iași.

Reclamă

Pentru a-și întreține cele trei aeronave, Ion Ţiriac plăteşte anual în jur de 1,5 milioane de euro. „Vedeta” este avionul Bombardier G5000, o adevărată bijuterie care l-a costat pe Ion Ţiriac 30 de milioane de euro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:01

Decizie radicală la FCSB: „Marius Baciu va pleca şi dacă va câştiga la Craiova!”

11:53

Cu cine negociază Edi Iordănescu, după ofertele primite de la Dinamo Kiev și FCSB

11:15

Vestea pe care o aștepta Daniel Pancu de o lună și jumătate! Ce se întâmplă cu Petrila

10:17

Chivu a cedat! Decizia luată de antrenorul Interului înainte de derby-ul cu AS Roma

10:08

Gigi Becali l-a ales pe viitorul antrenor al FCSB-ului! E şi pe placul suporterilor

10:06

Un apropiat al lui Gigi Becali îl face praf pe Florin Tănase: „A jucat doar 2 minute? Poate s-a apucat de box”

1 Gheorghe Mustaţă a anunţat care va fi noul antrenor de la FCSB: „Voi merge personal la el” 2 Cristiano Ronaldo, aproape de revenirea în Europa! Ar putea semna cu o echipă importantă, pe un salariu uriaş 3 Transfer surpriză la FCSB. Lovitură de imagine pentru Gigi Becali 4 Denis Drăguş îi face Dream Team de titlu lui Gigi Becali! Transferul uriaş la care visează 5 Cui i-a lăsat Gică Hagi toată averea. A semnat actele „pe o perioadă de 50 de ani” 6 FCSB vrea să dea lovitura pe piaţa transferurilor: internaţionalul care a impresionat e dorit de Gigi Becali!
Citește și