Care este, de fapt, numele real al lui Ion Ţiriac. Ce scrie în buletin. Miliardarul a vrut să ia o decizie radicală

Antena Sport Publicat: 18 iulie 2023, 10:02

Comentarii
Care este, de fapt, numele real al lui Ion Ţiriac. Ce scrie în buletin. Miliardarul a vrut să ia o decizie radicală

Ion Ţiriac, în timpul unui eveniment / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Care este, de fapt, numele real al lui Ion Ţiriac este un lucru pe care l-a dezvăluit chiar miliardarul român. Omul de afaceri a dorit să schimbe numele, dar, din cauza birocraţiei, a renunţat la idee.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În buletinul magnatului ajuns la 84 de ani, apare prenumele “Ioan”, unul la care Ţiriac a vrut să renunţe şi să-l “transforme” în Ion, dar nu a avut răbdare când a auzit prin ce proces trebuie să treacă.

Care este, de fapt, numele real al lui Ion Ţiriac

„În paşaport scrie Ioan, nu scrie Ion. Tatăl meu a fost Ioan şi atunci mi-a făcut şi pe mine Ioan. Am încercat la un moment dat să îmi schimb numele, să îmi pun Ion, dar trebuia să fac atâtea hârţoage încât am renunţat.

Ioan Ţiriac scrie în paşaport, născut în 1939, pe 9 mai, la Braşov”, spunea miliardarul român, în trecut, pentru TVR 2.

Ce studii are Ion Țiriac

Fostul mare jucător de tenis a recunoscut câte clase are și prin ce mod uluitor a reușit să își ia Bacalaureatul. Omul de afaceri în vârstă de 84 de ani a recunoscut că s-au făcut presiuni asupra lui pentru a-și termina liceul.

Reclamă
Reclamă

Țiriac a precizat că a fost șantajat de Ioan Gheorghe Maurer. A fost lăsat fără pașaport, în urma unui ordin, pentru a fi forțat să termine clasele a 9-a și a 10-a și să își ia BAC-ul. Miliardarul român a rememorat acea perioadă și afirmă că a durat numai patru luni pentru a absolvi!

„Pot să-mi exprim încă o dată public recunoștință în fața familiei Maurer (n.r. Ioan Gheorghe Maurer, fost prim-ministru în epoca Ceaușescu). Cum la o vârstă foarte fragedă am început să joc tenis cu dumnealui, știa situația mea.

La un moment dat, m-am dus la cadre la Ministerul Tineretului şi Sportului şi mi-au spus: ‘Domnule, dumneata nu mai ai pașaportul’. Eu am reacționat: ‘Sunteți nebuni?! Eu mâine trebuie să plec la Moscova, spuneți-le șefilor. Cum să nu am eu pașaport, ce, am omorât pe cineva?!’

Reclamă

Maurer dăduse ordin să-mi ia paşaportul până nu termin liceul. Ei, în patru luni de zile am terminat și a IX-a şi a X-a şi Bacalaureatul. Și pe urma mi s-a spus: ‘Uite paşaportul, dar ce facultate vrei să faci?’„, a recunoscut Ion Țiriac, într-un interviu oferit în urmă cu câțiva ani.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va marca mai multe goluri la acest mondial între Messi şi Ronaldo?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
8:00

La Mercedes, punctul tare e și călcâiul lui Ahile

6:58

Perfecțiunea nu exis… Ochoa intră pe teren la 40 de ani și pune punct carierei! Ce a urmat după victoria Mexicului

6:53

Vinicius, interviu de senzație după Scoția – Brazilia 0-3: „Ancelotti îmi datorează un cadou!”

6:25

Programul zilei a 15-a de la Campionatul Mondial 2026. Meciuri tari pe Antena 1, Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY

6:03

Cum arată în timp real şaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Update după fiecare meci

6:01

VIDEOAfrica de Sud 1-0 Coreea de Sud. Surpriză de proporții: africanii termină pe locul 2 în grupa A

1 Istvan Kovacs, delegat din nou la Cupa Mondială! Meci uriaș pentru arbitrul român 2 Cel mai important fotbalist semnează chiar de ziua lui Gigi Becali! Lovitura dată de FCSB 3 FotoCum arată Corina Caciuc acum. A strălucit la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Cât au costat cele două rochii 4 Elias Charalambous, prezentat oficial la noua echipă! Unde va antrena fostul tehnician al FCSB-ului 5 FCSB, negocieri avansate cu jucătorul de 1.500.000 de euro 6 Zlatan Ibrahimovic, reacţie fabuloasă după ce Cristiano Ronaldo a strigat “M-am întors” către camerele TV
Citește și