
Vica Blochina nu mai locuieşte cu fiul său / Instagram
Cea mai cunoscută amantă din România ar fi fost prădată chiar în blocul în care locuieşte. Vica Blochina acuză că a fost jefuită chiar de administraţia clădirii, cu care este într-un scandal uriaş. Se poate lăsa cu dosare penale!
Potrivit spynews.ro, vedeta în vârstă de 47 de ani a anunţat că mai multe bunuri i-ar fi fost furate din blocul în care locuieşte. Vica are un apartament de lux primit de la Victor Piţurcă, cel cu care a fost 16 ani într-o relaţie. Fostul selecţioner era căsătorit în toată acea perioadă.
Cea mai cunoscută amantă din România ar fi fost prădată
Vica Blochina este implicată într-un nou dosar şi îşi caută dreptatea în instanţă. Asigură că probele video o vor ajuta să îi facă pe vinovaţi să plătească.
Fosta balerină este de mai mult timp în conflict cu cei de la asociaţia de proprietari, care şi-ar fi dorit să o evacueze din apartament din cauza datoriilor de la întreţinere. În acest an, Vica a fost de două ori dată în judecată.
„Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2607,92 lei reprezentând cote de întreţinere aferente perioadei martie 2021 – august 2021, a sumei de 530,10 lei fond de reparaţii aferent perioadei martie 2021 – august 2021, a sumei de 207,38 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor de plată restante, neachitate, din perioada martie 2021 – august 2021, precum şi a sumei de 2841,76 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor de plată restante, neachitate, din perioada august 2019 – februarie 2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat”, se arată în dosar, potrivit sursei citate.
Apartamentul Vicăi avea o suprafaţă de 125 mp, trei camere şi două balcoane. Acesta l-a primit în 2007 de la Victor Piţurcă.
Vica Blochina, ameninţată că va rămâne pe drumuri
Vica Blochina trăieşte un adevărat coşmar şi se luptă in instanţă pentru a nu fi dată afară din apartamentul al cărui preţ este estimat la 350.000 de euro. Locuieşte alături de fiul său, Edan.
”În acest moment sunt acasă, în apartamentul meu. Sunt probleme, se termină un proces, ei (administrația imobilului, n. red.) încep să deschidă altele. Eu, de fiecare dată, am plătit sumele pe care le-au decis judecătorii, dar, de fiecare dată, mi-au fost cerute altele și altele.