Închide meniul

Cine este tânăra care i-a fost parteneră lui Ion Țiriac la petrecerea miliardarilor cu Piero Ferrari

Antena Sport Publicat: 9 aprilie 2023, 9:53

Comentarii

Ion Țiriac a organizat o petrecere a miliardarilor, în Poiana Brașov, acolo unde i-a avut invitați pe Piero Ferrari și pe soția lui româncă, Romina Gingașu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Țiriac a fost și el însoțit de o tânără femeie, alături de care a fost surprins în mai multe rânduri în ultima perioadă. Conform romaniatv.ro, Teodora l-a cunoscut pe miliardarul român la Stejarii Country Club.

Cine este tânăra care i-a fost parteneră lui Ion Țiriac la petrecerea miliardarilor cu Piero Ferrari

Sursa citată susține că cei doi s-ar fi cunoscut la un masaj, iar magnatul a ales să se vadă cu aceasta și în afara programului de la Stejarii Country Club.

Astfel, Țiriac a ales să fie alături de frumoasa femeie și la petrecerea de Paște Catolic pe care a organizat-o pentru Piero Ferrari și Romina Gingașu și care a avut obiceiuri de Crăciun.

Capra, Pluguşorul, horele şi nici cântecele patriotice au făcut parte din programul special pregătit de Țiriac pentru invitații săi, care au dansat și o horă cu cei care au avut grijă de atmosferă.

Reclamă
Reclamă
Sursă foto: România TV

Piero Ferrari şi Romina Gingaşu, în România

Piero Ferrari şi Romina Gingaşu au ajuns vineri în Capitală cu un avion privat. Au fost luaţi în primire de fostul mare jucător de tenis. Chiar dacă Ion Ţiriac s-a ferit să fie văzut, acesta a fost fotografiat de paparazzi alături de invitaţii lui. Ţiriac i-a dus să ia prânzul la unul dintre restaurantele de fiţe din Bucureşti.

Patronul lui Ferrari se simte ca acasă la Bucureşti. În luna august a anului trecut, Piero Ferrari şi Romina Gingaşu au admirat colecţia de maşini a lui Ion Ţiriac. Fostul mare jucător de tenis are 22 de maşini de la celebrul producător italian!

„Este un excelent om de afaceri (n.r. Ion Ţiriac), dar poate fi şi foarte amuzant, dacă vrea„, a declarat Piero Ferrari.

Reclamă

În colecţia lui Ion Tiriac, Piero Ferrari a găsit şi o maşina specială pentru el. Este vorba despre faimosul F40, lansat în urmă cu 35 de ani de tatal lui, legendarul Enzo Ferrari.

„E ultima maşină pe care tatăl meu a prezentat-o pentru presă şi clienţi. A murit un an mai târziu„, a precizat patronul Ferrari.

Piero Ferrari are o avere estimată la 5.7 miliarde de dolari

Piero Ferrari are o avere estimată la 5.7 miliarde de dolari. S-a căsătorit cu Romina Gingaşu în 2021, după o relaţie de un deceniu, şi a transformat-o astfel în cea mai bogată româncă!

Romina Gingașu a dezvăluit că până să-l cunoască pe Pierro Ferrari, reprezenta un brand de avioane de lux. Aceasta a dezvăluit că singurul român care-și permite să cumpere de la compania la care ea a lucrat în trecut este Ion Țiriac.

De altfel, Romina Gingașu a dezvăluit că Ion Țiriac deține un avion al brand-ului pe care îl reprezenta. Avionul l-a costat pe miliardarul român suma colosală de 30 de milioane de euro, și reprezintă cel mai scump avion din România.

„Singurul român care deține un Bombardier este domnul Țiriac. Și este singurul român care își permite. Restul, scuze… Din punct de vedere financiar, legal”, a declarat Romina Gingașu, potrivit gsp.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55
Real Madrid – Manchester City 1-2, în meciul serii din UCL. Viitorul lui Xabi Alonso, în pericol. Rezultatele și clasamentul
23:52
Cum se poate califica FCSB în „primăvara europeană”. Calculele făcute de Mihai Stoica înaintea meciului cu Feyenoord
23:49
Antoine Baroan, OUT din iarnă de la Rapid? “Dacă nu realizează unde este…”
23:46
Franța și Olanda s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial. Cum arată „careul de ași”
23:14
Au greșit competiția! Meciul din Champions League la care s-a auzit imnul Europa League înainte de start
23:14
Erling Haaland, record uriaș după ce a marcat în Real Madrid – Manchester City. Cifre fabuloase pentru starul lui Guardiola
1 Gigi Becali vrea un alt fundaș din Liga 1, după ce transferul lui Kevin Ciubotaru a intrat în impas. Noua țintă de la FCSB 2 Arne Slot a recunoscut că nu a fost penalty în Inter – Liverpool 0-1! Reacţia genială a olandezului 3 Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter a pierdut cu Liverpool. Verdictul dat de italieni 4 Cristi Chivu, reacție dură după penalty-ul controversat primit de Liverpool în victoria cu Inter: „Să înțeleagă!” 5 Lovitură pentru Universitatea Craiova! Un jucător de bază, direct pe masa de operaţie! Nu va mai juca în 2025 6 Super-transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB nu e făcut! Agentul a rupt tăcerea: “Asta e prioritatea”
Citește și