Închide meniul

David Popovici, la un pas să plângă în faţa lui Ion Ţiriac: “Mi s-a făcut pielea de găină”

Publicat: 6 iulie 2022, 21:20

Comentarii

David Popovici, la un pas să plângă în faţa lui Ion Ţiriac. Miliardarul a fost în tribună să îl vadă pe David Popovici cum a câştigat aurul la 200 metri liber.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

David Popovici a simţit din plin căldura românilor. Atmosfera senzaţională din tribune l-a emoţionat pe David Popovici. Printre spectatori a fost şi Ion Ţiriac. Popovici a recunoscut că i-a venit să plângă când a văzut căldura cu care a fost primit de cei din tribună.

David Popovici, la un pas să plângă în faţa lui Ion Ţiriac

E ceva nou, chiar şi pentru mine. Mi-a plăcut extrem de mult. Mi s-a făcut pielea de găină. Poate îmi venea şi puţin să plâng când am intrat. Pur şi simplu, natural, parcă îmi venea să îmi curgă o lacrimă.

Am venit să îmi fac ţara mândră, să mă bucur de atmosferă. Super, sunt sigur că mulţi geloşi. Mulţi ar vrea să experimenteze sau să simtă ce simt eu acum. Am onoarea să fiu eu cel căruia i se întâmplă aşa ceva“, a spus David Popovici.

Reclamă
Reclamă

Ce a putut să spună Ion Ţiriac despre David Popovici! Avertismentul de ultimă oră al miliardarului

Ce a putut să spună Ion Ţiriac despre David Popovici, după ce acesta a câştigat medalia de aur la 200 de metri liber, la Campionatul European de juniori. Ion Ţiriac spune că David Popovici este o excepţie în sportul românesc. De asemenea, miliardarul a deplâns infrastructura în ceea ce priveşte bazinele de înot.

Mai mult, Ţiriac spune că orice Universitate din SUA îl poate lua pe Popovici şi să îi plătească absolut tot.

Acest campion care este o treabă senzaţională, este unică daca vrei să spun aşa, la 17 ani ,este o excepţie la regula pe care noi o avem. Nu avem de unde să cernem şi se nasc excepţii. Iar domnul Popovici este o excepţie care ne face şi plăcere, dar şi onoare. Îi mulţumim că a ajuns atât de repede atât de sus. Să sperăm că vrea mâine să fie un fir de păr mai mult şi în fiecare zi mai bun. Şi atunci devine un mare star, nu doar un campion.

Reclamă

Este o întrebare dureroasă pentru că dacă luăm în calcul infrastructura pe care o avem în ziua de azi, nu are unde să se antreneze. Este adevărat că acest mastodont pe care l-am văzut astăzi este o treabă senzaţională, îi felicit pe cei l-au făcut. Puteau să se gândească mai bine cei care l-au făcut unde îl fac. În acest loc, pe zi, trebuie să fie 500 de copii. Aici e treaba. Dacă nu, mâine dimineaţă e undeva la SUA, oriunde la Harvard sau Stanford, orice facultate care îl ia, îi plăteşte totul. Bine, reprezentând România”, a spus Ion Ţiriac.

David Popovici, răspuns ferm după oferta făcută de Ion Țiriac

David Popovici a avut un răspuns ferm după oferta făcută în trecut de Ion Țiriac. Miliardarul român a vrut să îl ducă în Statele Unite pe dublul campion mondial, dar conducătorii Federației de Natație din România i-au explicat de ce nu este o idee bună.

Astfel, propunerea nu a mai ajuns până la David Popovici și familia lui, dar, și dacă s-ar fi întâmplat asta, puștiul de 17 ani ar fi refuzat-o oricum. David a explicat, la câțiva ani distanță, de ce a ales să rămână în România, la revenirea de la Budapesta.

”E cea mai bună decizie de a rămâne. Într-un sport atât de individual este extrem de importantă chimia pe care o ai cu cei cu care lucrezi. Este cel mai important criteriu în performanţa cuiva. Trebuie să mă odihnesc, să dorm şi să mănânc bine. Budapesta e un oraş frumos, dar mi-a fost dor de Bucureşti”, a spus David Popovici.

Miliardarul român a vrut să-l trimită pe David Popovici în SUA pentru a se dezvolta și mai mult în lumea natației. Planul omului de afaceri a picat în cele din urmă, după ce a purtat o discuție cu conducătorii Federației de Natație din România.

Principalul motiv pentru care Popovici a rămas în România a fost reprezentat de calendarul școlar diferit din SUA, care i-ar fi dat peste cap programul înotătorului de 17 ani.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
2:00
VideoShakir Mukhamadullin a adus victoria pentru San Jose Sharks! Victorie cu 5-4 în faţa lui Edmonton Oilers
0:12
VideoJurnal Antena Sport | Leclerc a pornit în aventura vieții. Starul lui Ferrari s-a căsătorit la Monaco
0:05
Nota primită de Cristi Chivu după victoria Interului cu Genoa lui Dan Șucu: “Nu era sigur după rușinea din UCL”
23:48 28 feb.
Neluțu Varga exultă după calificarea CFR-ului în play-off: „Leul de Pancu! O să mă țin de cuvânt cu tot ce le-am promis”
23:47 28 feb.
Excludere și retrogradare din Liga 1! Asta riscă FCSB dacă amenințările lui Gigi Becali devin realitate
23:40 28 feb.
Inter – Genoa 2-0. Victorie fără emoții pentru echipa lui Cristi Chivu. “Nerazzurrii” își consolidează locul 1
1 Filipe Coelho a făcut anunțul, după Craiova – Metaloglobus 2-1: „Este prima dată pentru acest club” 2 Surpriza lui Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia! Jucătorul pe care l-ar convoca în premieră la naţională 3 “Caz penal” Ministrul Apărării s-a revoltat contra CSA, după ce a anunţat că vrea să schimbe legea pentru Steaua 4 Gigi Becali a intrat în direct și a anunțat o decizie radicală după erorile de arbitraj de la Farul – CFR: „Nu ne mai prezentăm” 5 FotoDan Şucu l-a cooptat pe un fost premier al României într-o afacere de 400 de milioane de euro! 6 Lovitură teribilă pentru FCSB din partea jucătorului pe care Gigi Becali l-a dorit, dar Mihai Stoica nu l-a vrut
Citește și