Declaraţia virală a bărbatului din Iaşi care a băut spirtul primit de la primărie: "Eram supărat că am băut 4 litri și nu m-am îmbătat”
De Antena Sport
Publicat: 20.05.2020, 9:23
Teodor Sasu, un bărbat de 58 de ani din Iaşi, a oferit o declraţie stupefiantă. Acesta a recunoscut că a băut spirtul primit de la Primărie pentru a se dezinfecta.
„De la Primărie mi-au dat o plasă cu o sticlă de spirt și mai multe lucruri pentru protecție în perioada asta… Eu seara am băut o jumătate de litru de rachiu. Când am terminat rachiul, am pus mâna pe sticla de spirt și am amestecat-o cu apă. Patru litri am făcut. I-am tot dat, i-am tot dat și am băut tot până spre dimineață. Dimineața eram treaz, am fost supărat că nu m-am îmbătat. Eu asta am vrut, să mă îmbăt”, a declarat Teodor Sasu, conform bzi.ro.
„Eu spirt am mai băut, dar rar. Un pahar de bere, de vin… merge… spirt, nu prea. Oricum, de acum nu mai pun gura. E otravă. Mie mi-au spus că e dezinfectant, că e bun pentru o frecție ceva, dar eu am băut”, a mai completat bărbatul.
Spirtul contrafăcut a omorât la Iași 15 persoane, iar numărul total al morților, în România, se ridică la 17.