Daniel Bîrligea a fost „cucerit” definitiv de iubita lui. Starul FCSB-ului şi-a confirmat relaţia cu Antonia Salanta, iar tânăra este nelipsită de la meciurile importante ale campioanei României.
Antonia este de o frumuseţe ieşită răvăşitoare (VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS). Ea locuieşte în Milano şi lucrează în industria modei. Vine des în România pentru a fi alături de atacantul pe care Gigi Becali speră să obţină 15 milioane de euro.
Daniel Bîrligea, „cucerit” definitiv de iubita lui Antonia Salanta
Iubita lui Daniel Bîrligea a postat, pe contul ei de Instagram, mai multe imagini în care apare având în mână un trandafir. Golgheterul FCSB-ului i-a comentat imediat.
„Eşti minunată… şi a mea!„, i-a scris Daniel Bîrligea.
Reacţia Antoniei nu s-a lăsat mult aşteptată. Ea a avut o declaraţie de dragoste specială pentru golgheterul campioanei României.
„Daniel Bîrligea, mereu a ta„, i-a scris Antonia. A folosit şi două emoji – unul care înfăţişează o inimă, şi unul cu semnul infinitului.
Antonia Salanta a văzut de pe Arena Naţională meciul României cu Kosovo. Chiar dacă Bîrligea nu a intrat atunci pe teren, la final s-a bucurat la maximum alături de jucătorul care a făcut pasul la echipa naţională. Cei doi s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat în faţa fotografilor.
Trei zile mai târziu, Daniel Bîrligea a „spart gheaţa” şi a marcat în premieră la prima reprezentativă. A avut nevoie de numai 2 minute pentru a marca în victoria cu Cipru, scor 4-1. Bîrligea a fost şi atunci felicitat de iubită.
Daniel Bîrligea, promisiune uriaşă pentru 2025
Daniel Bîrligea a făcut o promisiune uriaşă pentru fanii 2025. Atacantul celor de la FCSB a spus că îşi doreşte să realizeze cu echipa sa rezultate mult mai bune decât a avut actuala campioană în 2024.
Daniel Bîrligea a vorbit şi despre decizia de a pleca de la CFR Cluj şi de a veni la FCSB. Atacantul a spus că aceasta s-a dovedit a fi o „decizie bună”. Bîrligea a marcat 15 goluri şi a oferit 3 pase decisive în cele 29 de meciuri jucate în toate competiţiile.
„Cred că suntem tot mai mulţumiţi pentru tot ce a venit şi avem gânduri mari pentru sezonul viitor să facem mai bine decât anul acesta şi să facem rezultate bune. Am luat o decizie care se vede că a fost una bună. Sunt mândru de ceea ce facem toată echipa împreună şi vrem să facem lucruri cât mai mari în 2025.
Mă cunosc pe mine şi ştiam că mă voi obişnui cu echipa repede. Nu m-am gândit că va fi asta o problemă. M-am gândit să mă adaptez cât mai repede şi să îi înţeleg pe colegi. Până acum se vede că ne înţelegem bine„, a spus Daniel Bîrligea.