
Ilie Năstase, în timpul unui eveniment / Hepta
Ilie Năstase a fost umilit de propria soție. „Nasty” a încercat să o împace pe Ioana, dar a fost lăsat cu ochii în soare.
După ce s-a certat cu soția, acuzând-o că a fugit de acasă cu două milioane de euro, Ilie Năstase a revenit la sentimente mai bune față de Ioana, doar că fără succes. Femeia, hotărât să rupă definitiv relația cu fostul tenismen, nu a fost impresionată de gestul lui „Nasty”.
Ilie Năstase, umilit de propria soție
Năstase a invitat-o pe Ioana la cafea și a așteptat-o cu un buchet fabulos de flori, scrie click.ro. Doar că „Nasty” a fost lăsat cu ochii în soare. Soția sa a plecat după doar zece minute și a refuzat să primească florile.
Ultimele probleme din căsnicia lor ar fi apărut după ce fostul lider ATP a fost invitat la un eveniment la Cluj. „Nasty” nu şi-a luat soţia cu el. S-a ajuns astfel la tensiuni şi s-a vorbit despre faptul că Ilie ar pierde 2 milioane de euro în cazul în care ar divorţa de Ioana.
La o zi după ce s-a aflat despre relaţia tensionată pe care o are cu soţul ei, Ioana Năstase a fost surprinsă într-un mall din Bucureşti. A avut o ţinută spectaculosă, care a costat o avere. Şi-a făcut apariţia într-un bolid de 240.000 de euro, primit cadou de la fostul jucător de tenis.
Şi bijuteriile purtate de Ioana au costat sume uriaşe. A purtat un ceas Rolex de 70.500 de euro şi un inel cu diamante de 7.000 de euro. Şi accesoriile au fost pe măsură: geantă Hermes de 29.500 de euro şi cizme de 29.600 de euro. În total, apariţia soţiei lui „Nasty” s-a ridicat la 350.000 de euro, anunţă cancan.ro.
Ioana Năstase: „Acuzațiile sunt total neadevărate!”
Ioana Năstase a venit şi cu lămuriri în privinţa soţului ei. A dezvăluit că Ilie este cel care nu mai revine acasă.
„În primul rând, țin să vă anunț că sunt șocată de acuzațiile grave aduse de soțul meu la adresa mea prin intermediul presei. Vă relatez că mă aflu în locuința mea din București, iar în urmă cu aproximativ 30 minute, mașinile și locuința mea au fost filmate.
