Mihai Neşu, dezvăluiri tulburătoare din scaunul cu rotile, în Săptămâna Patimilor: "Am fost binecuvântat cu accidentul din 2011"

Antena Sport Publicat: 28 aprilie 2021, 13:35

Comentarii
Mihai Neşu, dezvăluiri tulburătoare din scaunul cu rotile, în Săptămâna Patimilor: "Am fost binecuvântat cu accidentul din 2011"

Mihai Neşu s-a accidentat grav în 2011

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Fostul internaţional mănâncă singur şi reuşeşte să scrie. Neşu (38 de ani) evită să se mai gândească la accidentul suferit pe terenul de fotbal şi anunţă că marea satisfacţie este că şi-a găsit o nouă vocaţie, prin intermediul credinţei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Neşu: "Mărturisesc că nu am de ce să mă plâng"

"Viaţa mea înainte de accident a fost ca viaţa majorităţii tinerilor. Aveam multe vise, îmi doream să câştig mulţi bani şi să îmi cumpăr tot ce vreau. Cu Dumnezeu nu aveam nicio relaţie. Ştiam că există Dumnezeu, îmi mai aduceam aminte din când în când de el. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acest accident. Dumnezeu mă iubește și are grijă de mine și trebuie să fiu și eu așa cum mă vrea el.

Copiii de la fundație, pe care îi întâlnesc zilnic, au suferințe fizice mult mai mari decât mine. Dar cred că sufletește ei sunt mai sănătoși decât noi toți. Bineînțeles că în primii ani mi se părea că suferința mea este cea mai mare și că niciunui om nu i se poate întâmpla mai rău decât ce am pățit eu.

Dar acum, în ultima perioadă, mărturisesc că nu am de ce să mă plâng. Și văd în jurul meu oameni care sunt sănătoși, poate, din punct de vedere fizic, dar sunt foarte nefericiți din punct de vedere sufletesc.

Am un mare regret că până la 30 de ani nu m-a interesat deloc să caut ce înseamnă Dumnezeu și ce scop are viața noastră. Iar cei care citesc acest interviu aș dori să mă ia ca exemplu negativ pentru prima parte a vieții mele și să vadă că în orice situație, chiar și în situații atât de rele ca a mea, Dumnezeu poate să schimbe viața unui om în bine", a declarat Mihai Neşu pentru revista Familia Ortodoxă, citat de Fanatik.

Reclamă
Reclamă

Neșu s-a accidentat teribil în timpul unui antrenament în mai 2011. El evolua atunci pentru FC Utrecht și a intrat într-un duel cu coechipierul Alje Schut. Românul s-a ales cu o vertebră cervicală fracturată și a rămas paralizat.

Reacţii emoţionante după ce Mihai Neşu a reuşit să mănânce singur

Colegii care au jucat semifinalele Cupei UEFA alături de Neşu sunt fericiţi că fostul lor coechipier se simte din ce în ce mai bine.

Reclamă

"Ce se întâmplă cu Mihai chiar e un miracol. Terapeutul lui mi-a spus spus că la nivelul bolii sale, 99% din pacienţi sunt ajutaţi respiratoriu şi stau la pat. Practic, a sfidat toate legile medicale", a spus Florin Lovin pentru Antena Sport.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Câte medalii de aur va câştiga David Popovici la Campionatele Europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:44

Tromso – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Ardelenii încearcă imposibilul în Norvegia. Echipele probabile

11:43

Egor Kornev despre Popovici: “Un tip grozav. I-am spus să vină în Rusia”. Ce au discutat cei doi la Paris

11:18

Doliu la Universitatea Craiova. A murit Mitică Marcu, legenda Campioanei Unei Mari Iubiri

11:15

Marius Șumudică, prima reacție după ce au picat negocierile cu CFR Cluj: „Am principiile mele”

11:03

Ce a făcut David Popovici în calificări. La ce oră au loc azi semifinalele la 200 m liber LIVE TEXT

10:38

Anderson Ceara a trecut vizita medicală și semnează! Unde va juca brazilianul care a ratat transferul la FCSB

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 UPDATEGigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat” 3 Prima reacţie a lui David Popovici: „Am simțit că trebuie să-l întrec pe rus” 4 BREAKING NEWSDavid Popovici, campion european la 100 metri liber! Românul a cucerit aurul la Paris după o finală de senzație 5 Suma uriașă pe care o încasează David Popovici după aurul european la 100 metri liber. Românul a dat lovitura la Paris 6 Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările”
Citește și