Închide meniul

(P) Finala Champions League 2023 Istanbul – tot ce trebuie să știi

Antena Sport Publicat: 22 mai 2023, 15:54 / Actualizat: 29 mai 2023, 19:00

Finala UEFA Champions League din 2023 este programată pe data de 10 iunie, la Istanbul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Finala UEFA Champions League din 2023, la Istanbul

Ataturk Olympic Stadium va găzdui ultimul act al ediției cu numărul 68 (31 de la redenumirea competiției). Inițial, Wembley trebuia să găzduiască finala UCL din 2023, însă din pricina pandemiei de COVID-19, calculele au fost date peste cap. Finala a fost redistribuită către Munchen, dar apoi s-a revenit asupra deciziei – iar nemții vor găzdui ultimul act în 2025.

Peste 70.000 de suporteri vor fi pe Ataturk

Finala dintre Manchester City și Inter Milano va fi găzduită de un stadion ce poate găzdui puțin peste 70.000 de spectatori. Cu siguranță fanii italieni, cei englezi dar și cei neutri vor umple până la refuz arena. Conform site-urilor de pariuri sportive fotbal City este favorită clară în finala de pe 10 iunie. Reprezentanta fotbalului britanic are o cotă de 1.40 pentru a se impune în timpul regulamentar și 1.20 pentru a câștiga trofeul (inclusiv prelungiri sau lovituri de departajare). De partea cealaltă, gruparea italiană este cotată cu 4.40 pentru ridicarea trofeului. Victoria în 90 de minute a primit o cotă de 7.00.

Ataturk Olympic Stadium a fost deschis oficial acum mai bine de două decenii – pe data de 31 iulie 2002. Atunci a avut loc meciul Galatasaray vs. Olympiacos, unde a fost stabilit și recordul de asistență. Nu mai puțin de 79.414 de spectatori au asistat la duelul dintre cele două grupări de tradiție din Turcia respectiv Grecia. În mod normal, oficialitățile au declarat capacitatea arenei de 74.753 de oameni.

Reclamă
Reclamă

Acest stadion a găzduit în 2005 celebra finală dintre Liverpool și AC Milan, atunci când cormoranii au revenit de la 3-0 la pauză și s-au impus la loviturile de departajare. Maldini și Crespo punctau pentru milanezi, în timp ce Gerrard, Smicer și Alonso marcau pentru britanici. Coincidență sau nu, duelul va fi din nou unul între Anglia și Italia.

Manchester City, în formă maximă

Băieții lui Pep Guardiola au apăsat la maximum pedala de accelerație în ultimele luni. Manchester City a prins-o din urmă pe Arsenal și i-a suflat titlul cu o etapă înainte de final. Oficial, Haaland & co. sunt campionii Angliei – după etapa din weekend. Șeicii nu se mulțumesc cu puțin, iar acum sunt cu gândul la finala UEFA Champions League. Nu trebuie să uităm nici de finala Cupei Angliei, acolo unde Manchester City o va întâlni pe rivala locală Manchester United.

Reclamă

În semifinale, fanii au avut emoții după manșa tur de pe Santiago Bernabeu, acolo unde Real Madrid a părut echipa mai bună. Remiza cu scorul de 1-1 însă a fost pură întâmplare, deoarece britanicii și-au demolat adversara o săptămâna mai târziu. Bernardo Silva a făcut șah mat defensiva Los Blancos în prima repriză, atunci când a marcat de două ori. Akanji a eliminat orice urmă de îndoială în minutul 76, iar Julian Alvarez a închis tabela pe Etihad Stadium, marcând pentru 4-0 în minutul 90+1.

Real nu a fost prima victima de renume a cetățenilor în actuala stagiune de Champions League. În sferturile de finală, Haaland & co. au trecut de Bayern Munchen după un 3-0 pe Etihad și un 1-1 pe Allianz Arena. Scenariul s-a repetat și în optimi, contra celor de la RB Leipzig. Manșa tur din Germania s-a încheiat indecis, după o remiză cu scorul de 1-1. În returul din Anglia, Leipzig a încasat nu mai puțin de 7 goluri!

Inter are doar istoria de partea sa

Fanii celor de la Inter nu au prea multe motive de optimism înainte de finala de la Istanbul. Singurul capitol la care italienii sunt superiori – este istoria. Echipa lui Simone Inzaghi a reușit să câștige de 3 ori trofeul UEFA Champions League, ultima oară cu Cristian Chivu în teren. De partea cealaltă, Manchester City nu a cunoscut încă gloria europeană, ajungând în finală prima oară în 2021. Atunci, Chelsea a învins-o pe City cu scorul de 1-0.

Traseul în fazele eliminatorii a fost mult mai accesibil pentru Lautaro Martinez & co. Inter a întâlnit-o pe FC Porto în optimile de finală, pe care a eliminat-o cu 1-0 la general. Apoi, italienii au trecut de un alt grand portughez – Benfica. După un 2-0 în deplasare, Inter și Benfica au remizat pe Giuseppe Meazza, scor 3-3.
A urmat un Derby della Madonnina cu repetiție în semifinale. Inter a fost echipa net superioară în ambele manșe. În tur, Edin Dzeko și Mkhitaryan au punctat în victoria cu scorul de 2-0. Lautaro Martinez a fost omul decisiv în retur, atunci când a înscris unicul gol – în minutul 74.

Cotele pot suferi modificări.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:43 1 iun.

EXCLUSIVDenis Alibec sună adunarea înaintea meciului cu Austria! Obiectivul tricolorilor : “Vom da totul”

23:33 1 iun.

Vasile Miriuţă a găsit vinovaţii pentru retrogradarea echipei sale! Şi-a anunţat plecarea: “E greşeala lor”

23:30 1 iun.

Ianis Zicu nu şi-a putut stăpâni lacrimile după ce Metaloglobus a promovat: “Niciodată nu m-am bucurat aşa”

23:20 1 iun.

Mihai Bordeianu a izbucnit lacrimi! Fostul campion al României s-ar putea retrage: “Să ne uităm în oglindă”

22:48 1 iun.

Metaloglobus – Poli Iași 1-0. Echipa lui Ianis Zicu a promovat în Liga 1. Dezastru pentru moldoveni

22:15 1 iun.

Max Verstappen riscă să fie suspendat după ciocnirea cu George Russell, din Marele Premiu al Spaniei

1 FotoLuis Enrique, omagiu emoţionant pentru fiica lui decedată după ce a câştigat Liga Campionilor cu PSG! 2 Charles Leclerc, replică pentru Max Verstappen! Olandezul a vrut penalizarea pilotului de la Ferrari 3 FotoReacţia iubitei lui Istvan Kovacs după ce arbitrul român a condus de la centru finala Ligii Campionilor! 4 Mesajul FRF pentru Istvan Kovacs! Au reacţionat imediat după finala PSG-Inter+Gestul arbitrului din finalul meciului 5 Genoa a anunţat transferul oficial al lui Nicolae Stanciu. Mesaj superb în limba română 6 VideoMax Verstappen a fost penalizat cu 10 secunde în Marele Premiu al Spaniei! Cursă de coşmar pentru olandez
Citește și