Substanța pe care au voie să o folosească sportivii care participă la Jocurile Olimpice din 2021

De Antena Sport
Publicat: 4.05.2020, 11:31

Acest lucru înseamnă că sportivii, inclusiv cei care urmează să participe la Jocurile Olimpice din Japonia, vor putea apela la ulei de canabis pentru recuperare și alte întrebuințări.

Reclamă

Chiar dacă această categorie de produse a primit undă verde, există însă o limită de consum, fapt pentru care sportivii trebuie să fie atenți la etichetele produselor pe care le vor folosi, pentru că altfel riscă să nu treacă testul.

Reclamă

Amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo

Olimpiada de la Tokyo era programată în perioada 24 iulie – 9 august a acestui an. Japonezii nu au dorit, în primă fază, să amâne competiție, în special pentru că au investit nu mai puțin de 12 miliarde de dolari pentru organizarea evenimentului, dar și pentru că pandemia era ținută sub control în Țara soarelui răsare.

Situația s-a schimbat însă datorită situației globale. Din ce în ce mai mulți sportivi au cerut amânarea competiției, aflându-se în carantină și neputând efectiv să se antreneze în această perioadă. Ulterior, Australia și apoi Canada au anunțat în mod oficial că nu-și vor trimite sportivii la JO în acest an.

În final, după multe presiuni, în data de 24 martie, prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, și președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, au stabilit o amânare cu un an a Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta este prima amânare din istorie.

Această decizie a cauzat însă multe probleme cu privire la organizarea altor competiții sportive, cum ar fi Campionatul mondial de atletism și Campionatul mondial de natație, ale căror date coincid cu cele ale Jocurilor Olimpice. Este posibil ca aceste competiții să fie și ele amânate cu un an.

De reținut este că, deși competiția ar urma să aibă loc între 24 august și 5 septembrie 2021, numele oficial va rămâne Jocurile Olimpice de vară din 2020.

Limitele impuse de WADA pentru uleiul CBD

Agenția Mondială Antidoping le permite sportivilor să folosească Cannabidiolul, cunoscut și sub numele de ulei CBD sau ulei de canabis, însă aceștia trebuie să aibă mare grijă la cantitatea de Tetrahydrocannabinolul (THC) pe care acesta o conține.

Spre deosebire de CBD, THC este compusul psiho-activ al plantei de marijuana care pot induce stări de euforie sau sedare. Limita de THC stabilită de WADA este de 150ng/ml. Testele al căror rezultat va depista o cantitate de 175ng/ml vor fi pozitive și vor atrage descalificarea sportivului. De aceea, sportivii trebuie să se asigure că uleiul CBD folosit nu conține mai mult de 0.2% THC.

Această modificare a regulamentului vine ca o consecință a faptului că produsele pe bază de canabis sunt legale și pot fi folosite în scopuri medicinale în Canada și în 14 state de in SUA. Mărirea acestei limite de la 15ng/ml la 150ng/ml le permite practic sportivilor să consume marijuana, însă nu în timpul competițiilor. Allen St. Pierre, directorul executiv al Organizației Naționale pentru Reforma Legilor privind Marijuana (NORML) a spus că un sportiv ar trebui să fie „un consumator înrăit de marijuana” pentru a fi testat pozitiv în aceste condiții.

Totuși, pe noua listă a WADA care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2020 este precizat faptul că toți canabinoizii naturali și sintetici rămân interziși cu exceptia cannabidiolului (CBD).

Pentru ce folosesc sportivii ulei de canabis

Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile consumului de cannabidiol și nu este de mirare că numeroși sportivi de top din diverse discipline îl folosesc și îl recomandă, mai ales de când acesta a fost scos de pe lista restricțiilor WADA.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
20:09

Rareş Ilie pleacă de la Nice! Următarea destinaţie a internaţionalului român de tineret

20:01

Neymar a început negocierile şi pleacă de la Al-Hilal! Echipa cu care e gata să semneze

19:45

LIVE SCOREPSG – Manchester City, meciul serii în grupa Champions League (22:00). Două partide se joacă ACUM

19:29

Denis Ciobotariu, prezentat oficial la Rapid! Prima reacţie a fundaşului, după ce a semnat cu giuleştenii

19:20

„Barcelona lucrează la transferul lui”. Presa catalană, anunț despre Andrei Raţiu. Suma pusă pe masă pentru internaționalul român

19:08

Nicolae Stanciu a marcat superb la Damac! Înfrângere incredibilă, cu gol primit în minutul 90+20

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și