Tulburător! Ultimul mesaj transmis de luptătorul iranian care a fost executat într-una dintre cele mai periculoase închisori din lume
De Antena Sport
Publicat: 14.09.2020, 15:06
Actualizat: 11.05.2021, 19:43
Jurnaliştii de la Marca au aflat ultimul mesaj îregistrat de luptătorul iranian, înainte de a fi executat.
„Acum sunt fericit, pentru că am învățat adevăratele aspirații ale umanității. Datorită vouă, a oamenilor extraordinari. Aspirații care sunt mult mai mari decât campionatele internaționale de lupte libere”, scriu cei de la Marca.
Chiar dacă și-a susținut nevinovăția și nu au existat dovezi clare împotriva lui, sportivul de 27 de ani a primit cea mai drastică sentință la începutul acestei luni. Decizia a fost contestată în termeni duri la nivel mondial, dar autoritățile de la Teheran nu au putut fi înduplecate.
Navid Afkari, executat în închisoarea Abel-Abad din Shiraz
Au fost proteste de aploare pe străzile din Teheran, fără succes. Inclusiv președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a cerut eliberarea fostului luptător. Insistențele lui nu au fost ascultate de iranieni. Navid Afkari a fost executat la numai 10 zile după ce a aflat că este condamnat la moarte.
- Navid Afkari a fost executat
- Luptătorul avea 27 de ani
- PAOK - Levadiakos e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY