Andrei Burcă a petrecut alături de două gemene superbe
Andrei Burcă este “regele” petrecerilor de la CFR Cluj. Fundașul de națională a petrecut până dimineață într-un club de fițe din Cluj-Napoca, alături de două gemene superbe. Potrivit stiridecluj.ro, joi seară, fotbalistul de 29 de ani s-a distrat pe ringul de dans până după ora 2:00, la numai câteva ore după încheierea meciului cu Inter Escaldes, din preliminariile Conference League.
Andrei Burcă n-a mai ținut cont de programul extrem de aglomerat al CFR-ului din debutul sezonului și a mers direct în club după meciul cu Inter Escaldes, câștigat cu 3-0 de campioana României.
Andrei Burcă, “regele” petrecerilor! Fundașul a petrecut alături de două gemene superbe
Fundașul cu 12 selecții la naționala României s-a distrat în cel mai luxos club de noapte din Cluj, în compania surorilor gemene Raluca și Renata Moș. Conform sursei citate, Burcă a fost surprins pe ringul de dans, cu un pahar de vin în mână, în jurul orei 23:00, iar petrecerea ar fi continuat până după ora 2 dimineața.

Renata și Raluca Moș sunt două foste actrițe și modele din România, recunoscute pentru frumusețea lor răpitoare. (vezi GALERIA FOTO de la finalul articolului). Cele două au adunat mii de urmăritori pe rețelele sociale.
Andrei Burcă a fost integralist în meciul cu Inter Escaldes, iar la final atrăgea atenția în legătură cu programul încărcat pe care CFR îl are în următoarele zile:
“Suntem concentrați la meciul de duminică. Va fi o partidă dificilă la Craiova. Va fi o temperatură ridicată. Trebuie să ne revenim și să luăm cele trei puncte. Le spuneam băieților pe teren la 2-0 să le mai dăm neapărat un gol pentru că nu se știe niciodată.
Știm ce am pățit cu Pyunik. Am avut o sumedenie de ocazii, dar s-au calificat. E important că am ieșit toți bine de pe teren.
Îmi pare rău de FCSB. Uitați ce se întâmplă în fotbalul din ziua de azi. Nu știu ce partidă au avut ei acolo, dacă au jucat bine sau nu. Am văzut multe surprize. Trebuie să rămânem concentrați și să dăm totul la fiecare duel”, a spus Burcă, la finalul partidei din Gruia.
CFR Cluj va disputa două meciuri în decurs de 4 zile: vs FC U Craiova 1948, în Superliga (24 iulie) și cu Inter Escaldes, în returul din Conference League (27 iulie).
CFR Cluj – Inter Escaldes 3-0. Campioana României, victorie fără emoții în Gruia
CFR Cluj a avut o seară liniștită în Gruia, în turul 2 preliminar al Conference League. Jefte Betancor a fost omul meciului, contribuind la 2 dintre cele 3 goluri marcate de ardeleni.
Betancor a marcat primul său gol în tricoul lui CFR Cluj în minutul 5, din penalty. Raul Feher, fundașul român de la Inter Escaldes, a comis henț în propriul careu la șutul expediat de același Jefte.
A fost primul gol marcat de atacantul adus de la Farul pentru CFR Cluj, la cea de-a 4-a apariție în tricoul campioanei României.
În minutul 38, Jefte a ieșit din nou la rampă, când l-a servit pe Gabriel Debeljuh. Croatul a trimis în plasă cu latul, din interiorul careului. Tabela a fost completată în minutul 84, când același Raul Feher, personaj negativ la primul gol al CFR-ului, și-a trimis mingea în proprie poartă.
Manșa retur dintre Inter Escaldes și CFR Cluj se va disputa pe 27 iulie, de la ora 18:00.
- Andrei Burcă, “regele” petrecerilor
- Fundașul lui CFR Cluj s-a dezlănțuit alături de două gemene superbe în cel mai luxos club din oraș
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Gică Popescu a dat un adevărat tun financiar: 8 milioane de euro
- Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
- Cum a votat Gigi Becali la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Apariție rară în Parlamentul României
- Lindsey Vonn, fără cârje la Met Gala 2026! Naomi Osaka, o nouă apariţie extravagantă
- Decizia luată de Alexandra Duckadam la 40 de ani de la momentul în care regretatul ei soţ a intrat în istorie!































