Will Smith l-a lovit în față pe Chris Rock, în timpul decernării premiilor Oscar. Prezentatorul prestigioasei gale a făcut o glumă la adresa soției lui Will Smith, iar acesta a răbufnit și l-a lovit chiar pe scenă.
“Bombardierul” Ion Pascu a vorbit pe marginea incidentului care a făcut înconjurul lumii în timp record. Luptătorul român de MMA a comparat lovitura lui Will Smith cu pumnul încasat de Dan Alexa de la Anamaria Prodan, în urmă cu 3 ani.
“Bombardierul” Ion Pascu, reacţie genială după ce Will Smith l-a lovit pe Chris Rock: “A dat mai tare Anamaria Prodan în Dan Alexa!”
Pascu este de părere că impresara a lovit mai puternic decât Will Smith.
“Cred că a dat mai tare Anamaria Prodan! Lui Alexa i s-a întors şi capul. Chris Rock a avut doar o mişcare de cap.”, a spus Ion Pascu, în exclusivitate pentru Antena Sport.
“Bombardierul” Pascu, care recent a făcut spectacol la gala iFight Heroes, a analizat în detaliu incidentul de la Oscaruri.
“Parcă l-a mângâiat. Mai și vorbește (n.r. – Chris Rock), trebuia să doarmă după lovitura asta. Dar a avut o reacție bună Will Smith. Ia zi, nu dă Andrei (n.r. – fiul cel mic al lui Ion Pascu) mai tare decât el? (către fiul cel mare). Uite că se întâmplă… oamenii reacționează și lovesc și în afara ringului dacă sunt deranjați. A acceptat-o frumos Chris Rock, n-a avut o reacție nervoasă. Tot în glumă a primit palma și a mers mai departe.”, a declarat “Bombardierul” Pascu.
Ion Pascu spune că nu este exclus ca incidentul dintre Will Smith și Chris Rock să fi fost regizat, pentru a atrage publicitate.
“Nu ştiu ce să spun. Dacă a dat-o din suflet, cam trebuia să-l doară. Nu a fost foarte tare lovitura, poate a fost făcătură. Ei sunt actori, poate a fost ceva regizat, nu se ştie. Dar uite că fac fel de fel de scene ca să iasă în evidenţă.”, a mai spus Pascu.

Dana White, reacție savuroasă după momentul incredibil de la Gala Premiilor Oscar
Dana White a avut o reacție savuroasă după faza serii de la Gala Premiilor Oscar. Will Smith, care a primit premiul Oscar pentru „cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul din „King Richard”, l-a lovit pe Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă despre soția sa.
“Dragostea provoacă lucruri nebuneşti”, și-a explicat Will Smith gestul. Momentul a făcut înconjurul internetului, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Dana White, șeful UFC, a fost cu ochii pe Gala Premiilor Oscar și a avut o reacție savuroasă după ce Will Smith a răbufnit și l-a lovit pe Chris Rock. Postarea sa a devenit virală în scurt timp.
”În sfârșit! Este o gală Oscar la care merită să te uiți. Și acum Chris Rock are o bărbie”, a reacționat Dana White pe Instagram.
Will Smith l-a lovit pe Chris Rock la Gala Premiilor Oscar
Momentul a avut loc atunci când Chris Rock a venit să prezinte Oscarul pentru cel mai bun documentar. Actorul de stand-up a început să facă glume. Când i-a văzut pe Will Smith, nominalizat la categoria “Cel mai bun actor” pentru rolul din “King Richard”, şi pe soţia lui Jada Pinkett-Smith aşezată în primul rând, a decis să facă ceea ce credea că este o glumă. El a menţionat că Jada, care în prezent este cheală, ar putea juca în “G.I. Jane II”.
“Jada Pinkett-SmithSmith, abia aştept să văd G.I. Jane II”, a spus Chris Rock, referitor la faptul că soţia lui Will Smith este tunsă la zero, citat de news.ro.
Smith nu a gustat gluma şi a urcat pe scenă şi l-a lovit peste faţă pe Chris Rock.
“Nu pronunţa numele soţiei mele cu gura ta nenorocită”, i-a strigat Will Smith lui Chris Rock, după ce a urcat pe scenă şi l-a pălmuit pe actorul care prezenta Oscarul pentru “cel mai bun documentar”. Mai târziu, atunci când a primit statueta pentru “cel mai bun actor în rol principal”, el a cerut scuze Academiei Americane de Film.
Pinkett Smith a anunţat anul trecut că s-a ras în cap după ce s-a luptat cu alopecia.
“Vreau să cer scuze Academiei”, a spus Will Smith în lacrimi, după ce a primit premiul Oscar pentru “cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul din “King Richard”. “Dragostea provoacă lucruri nebuneşti”, a adăugat el.
- Will Smith l-a lovit pe Chris Rock la Gala Premiilor Oscar
- “Bombardierul” Ion Pascu, reacţie genială: “A dat mai tare Anamaria Prodan în Dan Alexa!”
- China Smash 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 25 septembrie – 5 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Mark Sanchez a fost înjunghiat şi apoi arestat
- Gabi Tamaş a dezvăluit care a fost prima lui maşină! “Am luat-o la mâna a doua”
- Cât a ajuns să coste un sejur de Revelion 2026 la Hotelul Simona Halep
- Primele imagini cu Giorgios, fiul lui Ianis si al Elenei Hagi. Nepotul “Regelui” a fost botezat
- “Te faci că nu mă cunoşti?” Dialogul dintre Ionel Ganea şi oamenii legii! Fostul fotbalist a pierdut procesul