Brittney Griner (31 de ani), de 100 de zile într-o închisoare din Rusia. Una dintre cele mai cunoscute baschetbaliste din Statele Unite trece prin clipe greu de imaginat. În luna martie, aceasta a fost reţinută în Rusia, pe un aeroport din apropiere de Moscova, după ce i-au fost descoperite urme de ulei de haşiş în cartușul de la vaporizator.
Sportivii şi-au intensificat apelurile pentru ca Griner, vedetă a WNBA, să fie eliberată. Au trecut 100 de zile de când Griner a fost încarcerată.
Brittney Griner, de 100 de zile într-o închisoare din Rusia
Au fac apel la preşedintele american Joe Biden să intervină pentru a ajuta. Kyrie Irving a cerut Casei Albe să “prioritizeze revenirea imediată în siguranţă acasă a lui Brittney”.
Asociaţia jucătoarelor din WNBA a lansat un apel către toată lumea să atragă atenţia asupra acestui caz. “Facem apel la toţi să folosească platformele, indiferent de capacitate, pentru a atrage atenţia asupra arestării sale pe nedrept, pentru ca Cherelle (soţia lui Griner) să îl întâlnească pe preşedintele Biden şi ca sora noastră să revină acasă”, se arată în comunicatul sportivelor, potrivit news.ro.
Griner, legitimată la Phoenix Mercury şi dublă campioană olimpică, dar şi campioană în WNBA, a fost arestată în Rusia în februarie, după ce în bagajele sale de mână s-au descoperit cartuşe de vaporizator şi “un lichid cu miros de ulei de haşiş”, potrivit serviciilor vamale din Rusia.
După arestarea lui Griner, pe fondul tensiunilor legate de Rusia şi Ucraina, federaţia americană de baschet s-a declarat îngrijorată cu privire la siguranţa şi binele sportivei. Brittney Griner a jucat în Rusia pentru UMMC Ekaterinburg, în afara sezoanelor WNBA.
Dubla campioană olimpică riscă până la 10 ani de închisoare
Celebra jucătore de baschet Brittney Griner riscă o pedeapsă cuprinsă între 5 şi 10 ani, potrivit Legislaţiei din Rusia.
Sportiva americancă, care în prezent evoluează la echipa rusă UMMC Ekaterinburg, se pregătea să decoleze spre New York, însă autoritățile au oprit-o.
Câinii poliției au adulmecat ceva suspect în bagajul lui Brittney, iar în urma controlului de securitate au fost descoperite urme de ulei de hașiș în cartușul de vaporizator al baschetbalistei.
Ulterior, a apărut și un videoclip în care angajații aeroportului îi găsesc urmele respective în bagaj jucătoarei de 31 de ani:
https://twitter.com/BryanAGraham/status/1500190302581272581?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1500190302581272581%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fas.ro%2Fextra%2Fanunt-cutremurator-americanca-brittney-griner-a-fost-retinuta-pe-un-aeroport-din-rusia-dubla-campioana-olimpica-risca-pana-la-10-ani-de-inchisoare-ce-i-au-gasit-cainii-politiei-in-bagaj-171548.html
„Suntem conştienţi de situaţia lui Brittney Griner din Rusia şi ne aflăm în contact direct cu ea, reprezentantul său legal din Rusia, familia, coechipierii, WNBA și NBA.”, a transmis Lindsay Colas, agentul lui Brittney Griner.
Brittney Griner este una dintre cele mai cunoscute jucătoare de baschet din SUA. Sportiva de 31 de ani este dublă campioană olimpică alături de naționala feminină a Statelor Unite, la Jocurile Olimpice de la Rio şi Tokyo.
- Brittney Griner, de 100 de zile într-o închisoare din Rusia
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Ce se întâmplă cu cele 2.5 milioane de acţiuni deţinute de regretatul Mircea Lucescu la marea companie din România! Anunţul făcut
- Revolta familiei femeii ucise de Kader Keita în accident: „Ce a făcut pentru noi? Ne-a trimis o scrisoare!” Ce conţinea
- Imagini rare cu familia lui Leo Messi. Câţi copii are. Detalii mai puţin ştiute din viaţa starului Argentinei
- Detaliul bizar despre relaţia Simonei Halep cu milionarul mai mare cu 24 de ani!
- Bărbatul celebru acuzat că şi-a neglijat copilul când acesta avea mai multă nevoie de el: „M-ai înşelat cu femei şi bărbaţi”


































