Gigi Becali scapă de acuzațiile care l-ar fi putut trimite din nou la închisoare. Patronul FCSB a fost trimis în Instanță pe 3 ianuarie, iar cazul său va fi soluționat la Judecătoria Buftea. Totuși, se pare că milionarul nu are de ce să aibă emoții în privința unei posibile condamnări.
Omul de afaceri a fost acuzat că a votat fără să aibă drept, în 2018, la „Referendumul pentru Familie”.
Gigi Becali scapă de acuzațiile care l-ar fi putut trimite din nou la închisoare
Inițial s-a scris că, dacă va fi găsit vinovat, Gigi Becali ar putea ajunge din nou după gratii, riscând o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani, potrivit gandul.ro. Totuși, latifundiarul din Pipera dispune de un „as” în mânecă, care ar urma să-l salveze de la acuzațiile respective.
Gigi Becali a executat un an și 10 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării. Finanțatorul FCSB-ului fusese condamnat inițial la 3 ani și 6 luni de închisoare, dar a fost eliberat mai devreme, în aprilie 2015.
Ca urmare a condamnării respective, lui Gigi Becali i-a fost interzis dreptul la vot pe o perioadă de 5 ani din momentul eliberării din închisoare. Totuși, milionarul a mers la „Referendumul pentru Familie”, în 2018, însă votul său nu a contat, în cele din urmă.
Pe 18 octombrie 2018, Curtea Constituțională a hotărât că referendumul nu a fost valabil deoarece procentul minim obligatoriu de 30% voturi nu a fost atins.
Gigi Becali a fost trimis în judecată, după ce a votat la „Referendumul pentru Familie” din 2018
Numărul persoanelor înscrise pe lista pentru „Referendumul pentru Familie”, organizat pe 6 şi 7 octombrie 2018, a fost de 18.279.011. În final, la urne s-au prezentat 3.857.308 de oameni, adică un procent de 21.10% din totalul celor înscriși.
Autoritatea Electorală Permanentă se sesizează în cazul persoanelor care au votat ilegal doar dacă demersul este declarat valid. Iar cum „Referendumul pentru Familie” nu a fost valabil, Gigi Becali n-ar avea cum să fie găsit vinovat pentru că și-a exprimat votul.
