Tatăl lui Kimi Antonelli a dezvăluit, după ce fiul lui a devenit cel mai tânăr campion mondial de Formula 1 din istorie, ce i-a spus „puştiului-minune” de 20 de ani, după ce cursa din Mexic s-a încheiat, iar italianul şi-a îndeplinit visul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Replica tatălui lui Antonelli l-a făcut pe tânărul pilot de la Mercedes să izbucnească în lacrimi.

Kimi Antonelli a început să plângă, după ce tatăl lui l-a făcut să realizeze că şi-a îndeplinit visul din copilărie!

„(n.r: Ai avut şansa să vorbeşti cu el?) I-am spus: «Nu ştiu dacă tu ştii, eşti campion».

(n.r: Şi el ce a spus?) A plâns.

(n.r: Când era copil, ai ştiut că are ceva special?) E dificil de spus, a luat-o pas cu pas în carieră, cu câteva ocazii am observat că era bun. Dar niciodată nu poţi să spui că va deveni campion mondial, pentru că nu poţi fi sigur că se va întâmpla asta”, a declarat tatăl lui Kimi Antonelli, pentru Formula1.com.

Reacția lui Kimi Antonelli, după ce a devenit campion mondial: „Am reușit!”

Kimi Antonelli a oferit prima reacție, după ce a devenit campion mondial. Pilotul Mercedes a obținut o performanță uriașă, după ce s-a clasat pe locul trei în Marele Premiu al Mexicului.

Kimi Antonelli a fost extrem de emoționat, după ce a cucerit în premieră titlul mondial. În doar al doilea sezon al său în Formula 1, pilotul Mercedes a scris istorie, devenind cel mai tânăr campion mondial din toate timpurile și primul italian care triumfă în Marele Circ după 73 de ani.

„Am reușit, am reușit! N-aș fi aici fără echipa mea, fără familia mea. Acest moment va rămâne alături de mine pentru totdeauna. E un podium special, a fost un sezon incredibil. Să împart acest podium cu Lewis și Max e incredibil.

În acest week-end, am simțit puțină presiune, dar sunt atât de fericit. Am obținut titlul și ne putem bucura de restul sezonului.

E o zi pe care mi-o voi aminti mereu. Mulțumesc echipei, familiei, publicului, tuturor celor care mă susțin, sunt atât de recunoscător. Foarte devreme în campionat am crezut că putem câștiga, avem o mașina foarte puternică, mi-am dat seama devreme că avem o șansă în acest an. În seara asta, voi ieși cu echipa, prietenii și familia, ne vom bucura de acest moment special”, a declarat Kimi Antonelli, după ce a devenit campion mondial în Formula 1.

 

Kimi Antonelli Kimi Antonelli, ridicat pe umeri de Verstappen şi Hamilton Kimi Antonelli Kimi Antonelli
Mai multe fotografii