Închide meniul

Formula 1 pregăteşte o schimbare majoră în 2024! Anunţul făcut de FIA

Alex Masgras Publicat: 24 noiembrie 2023, 19:31

Comentarii
Formula 1 pregăteşte o schimbare majoră în 2024! Anunţul făcut de FIA

Startul cursei de sprint la Marele Premiu al Braziliei / Profimedia

Formula 1 pregăteşte o schimbare majoră în 2024! Oficialii din “Marele Circ” pare că ţine cont de plângerile echipelor şi fanilor legate de weekend-urile în care sunt programate curse de sprint.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În 2023, Formula 1 a avut 6 curse de sprint în cele 22 de etape, dar formatul nu este deloc pe placul celor implicaţi.

Formula 1 pregăteşte o schimbare majoră în 2024!

Formula 1 va schimba formatul curselor sprint pentru 2024, după ce a primit susţinerea echipelor şi a părţilor implicate, pentru a face weekend-urile de cursă mai uşor de urmărit, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunţat, vineri, că în ianuarie, Comitetul său consultativ sportiv va prezenta o propunere finală Comisiei F1.

“Comisia a oferit susţinere pentru o actualizare a formatului de sprint pentru 2024, pentru a raţionaliza şi mai mult weekendul prin separarea activităţilor de Sprint de cele pentru Marele Premiu”, a precizat FIA într-un comunicat. “Calendarul final al evenimentelor de sprint din 2024 va fi publicat în următoarele săptămâni”.

Reclamă
Reclamă

Şase din cele 22 de etape din acest an au fost weekenduri de sprint, inclusiv Marele Premiu al Qatarului, în care Max Verstappen de la Red Bull şi-a adjudecat al treilea titlu mondial într-o zi de sâmbătă.

Echipele au discutat despre mutarea “shootout-ului” de calificare pentru ziua de vineri, cursa de 100 km urmând să aibă loc sâmbătă dimineaţa, înainte de calificările pentru marele premiu principal de duminică.

În formatul actual, calificările pentru marele premiu au loc vineri, iar calificările pentru sprint şi cursa se află în programul de sâmbătă.

Reclamă

“Cred că este clar că sprinturile trebuie să evolueze puţin”, a declarat Christian Horner, şeful Red Bull, pentru reporteri.

“Sprinturile, în unele cazuri, au fost uşor sub aşteptări. Nu există nicio oprire la boxe, se tinde să rămână în ordinea din grilă şi este un pic ca şi cum ai primi o medalie pentru o cursă lungă. Cred că este nevoie să se mai lucreze puţin la el în cadrul forului sportiv şi apoi, fără îndoială, ne vom aşeza la următoarea reuniune a comisiei la începutul anului nou şi sperăm să finalizăm un format”.

Punctele ar putea fi acordate mai extins pentru cursa de sprint, cu un posibil element de grilă inversă, de asemenea, în considerare.

Ferrari, în centrul atenţiei în antrenamentele de la Abu Dhabi

Vineri au avut loc primele sesiuni de antrenamete din cadrul ultimei etape a sezonului 2023 de Formula 1. Echipele le-au oferit mai multor piloţi tineri şansa de a intra pe circuit în FP1, iar Felipe Drugovich, în monopostul Aston Martin, a reuşit să încheie cu al doilea cel mai bun timp, în spatele lui George Russell de la Mercedes.

În FP2, piloţii consacraţi au revenit pe circuit, iar Charles Leclerc a fost cel mai rapid, înregistrând timpul de 1:24.809. Al doilea a fost Lando Norris (1:23.852), în timp ce campionul mondial Max Verstappen s-a aflat pe locul 3 (1:24:982).

A doua sesiune de antrenamente a început cu emoţii pentru fanii celor de la Ferrari. Carlos Sainz şi-a făcut praf monopostul, după ce a intrat în parapet.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ar fi bine pentru Radu Drăguşin să plece de la Tottenham?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:30
LIVE SCORESorana Cîrstea – Naomi Osaka se joacă ACUM. Românca a trimis partida de la Australian Open în decisiv
11:29
Sorana Cîrstea s-a enervat în timpul meciului cu Naomi Osaka şi s-a dus direct la arbitru: “Puteţi să verificaţi?”
11:18
Cristi Chivu, întâlnire cu membrii conducerii lui Inter. Ce a discutat antrenorul cu șefii de pe Meazza
11:04
Real Madrid a stabilit un nou record! Veniturile uriaşe generate de formaţia de pe Bernabeu. Cum arată Top 5
10:43
Xabi Alonso are șanse mici să ajungă la Tottenham. De ce echipa lui Radu Drăgușin l-a scos din calcule
10:23
Naomi Osaka loveşte din nou! Cum şi-a făcut apariţia la meciul cu Sorana Cîrstea de la Australian Open 2026
1 Olimpiu Moruțan putea ajunge la FCSB! Cine s-a opus transferului și ce i-a transmis lui Gigi Becali 2 Radu Drăguşin, la pachet cu un alt jucător. AS Roma a făcut oferta pentru Tottenham 3 Gabriela Ruse, victorie uriaşă şi cea mai mare performanţă a carierei la Australian Open 4 Românul, transfer important la Fenerbahce! Mutare de 6 milioane de euro 5 Lovitura dată de Oţelul, în lupta pentru play-off. Gălăţenii, acord cu jucătorul cu două titluri în Liga 1 6 Ce notă a luat Dennis Man la meciul Newcastle – PSV
Citește și