Marele Premiu al Spaniei a avut loc, pentru prima dată, la Madrid. După ani de zile în care Barcelona a fost gazda, Formula 1 s-a mutat în capitala Spaniei pentru un circuit nou care îi sperie pe piloți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Numit „car killer” de către Max Verstappen, circuitul stradal de la Madrid are câteva „capcane”. Lando Norris a plecat din pole-position în cursa care este live pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

  • Abonaţii AntenaPLAY pot urmări AICI Marele Premiu al Spaniei.

MARELE PREMIU AL SPANIEI – LIVE VIDEO

Declarațiile de după cursă:

Kimi Antonelli: „A fost o cursă foarte dificilă, deloc simplă, în special pentru gestionarea pneurilor. E bine să câștigi, dar astăzi nu mă simt învingător pentru că această cursă era a lui Norris. Le mulțumesc tuturor celor care au venit să ne susțină. Abia aștept să ne întoarcem anul viitor. Deocamdată iau fiecare cursă ca atare, încerc să dau tot ce pot în fiecare cursă. Nu mă gândesc la titlu”

Max Verstappen: „Este un rezultat mare pentru noi, cred că P2 este incredibil la câte s-au întâmplat. Mai ales că pe acest circuit nu prea poți să depășești. Cred că e important să ții mașina pe mijlocul, e important aici”

Lando Norris: „N-am avut ce s-a fac, n-am avut noroc astăzi. L-am ajuns din urmă pe Max, dar e dificil să depășești. Așa este competiția uneori. Simt că muncesc din greu, ieri a fost o zi fenomenală. Cred că astăzi am pilotat perfect, dar norocul nu a fost cu mine. Trebuie să continuăm să încercăm”

FINAL! Kimi Antonelli câștigă Marele Premiu al Spaniei și ajunge la 7 victorii în acest sezon! Verstappen termină pe locul 2, iar Norris pe locul 3! Antonelli are acum 81 de puncte în fruntea clasamentului!

 

Turul 56: Verstappen și Norris ajung din urmă alți piloți, iar britanicul profită și atacă. Verstappen s-a apărat, incorect spune Norris, care solicită să-i fie cedată poziția!

Turul 54: S-a mărit diferența și pare că aceasta va fi ordinea: Antonelli, Verstappen, Norris, Leclerc, Russell

Turul 52: Rămâne diferența foarte mică între primii trei piloți, dar pare imposibil de depășit

Turul 49: Leclerc intră la boxe, Antonelli devine lider. Distanța față de Verstappen este de o secundă, iar olandezul are tot o secundă în fața lui Norris.

Turul 46: Lawson a schimbat foarte bine și a ieșit în fața lui Bortoleto, Colapinto și Piastri.

Turul 43: Piastri, aflat pe 7, este la o secundă în spatele lui Lawson. Australianul încearcă un undercut la Lawson și schimbă pentru ultimele 14 tururi.

Turul 41: Leclerc este informat că obiectivul este locul 4, după ce va fi intrat la boxe. Norris s-a apropiat acum la o secundă de Verstappen.

Turul 37: Leclerc are 2,5 secunde în fața lui Antonelli. Verstappen e la 5 secunde după monegasc și la 3 secunde în fața lui Norris.

Turul 33: Al treilea abandon: Sergio Perez.

Turul 31: Leclerc rămâne primul. Singura schimbare este Russell, care este pe 6 după ce a schimbat cu harduri

Turul 21: Antonelli încearcă să se apropie de Leclerc. În spate, Verstappen, Russell și Norris sunt fixați pentru moment pe acest poziții

Turul 16: Intră și Norris la boxe și este o intrare foarte lentă, de 7 secunde! Norris iese pe circuit pe locul 5! Leclerc este lider!

Turul 15: Trei din primii 5 piloți intră la boxe în speranța unui undercut: Norris și Leclerc au rămas pe circuit. Este un virtual safety car după ce a abandonat Stroll.

Turul 10: Norris domină autoritar cursa și are deja peste 5 secunde peste Antonelli.

Turul 6: Hamilton nu mai are frâne deloc și iese de pe trasa ideală și este depășit de toată lumea. Este chemat la boxe și se va retrage, cel mai probabil.

Turul 5: Verstappen trece de Hamilton și urcă pe 3. Hamilton are probleme la sistemul de frânare și este depășit și de Leclerc.

Turul 4: Max este informat că ar trebui să cedeze poziția atât față de Hamilton, cât și Antonelli. Deși a protestat la această decizie, Max s- a conformat și este acum între mașinile Ferrari.

Turul 3: S-a iniștit puțin cursa. Ordinea este Norris, Verstappen, Antonelli, Hamilton, Leclerc, Russell.

Turul 1: Început nebun de cursă! Antonelli a încercat să-l depășească pe Norris, Verstappen și Hamilton au încercat să profite. Antonelli a tăiat de două ori virajul și a cedat de fiecare dată poziția, a doua oară când s-a întâmplat asta a profitat Verstappen și a urcat pe doi. Hamilton consideră însă că Verstappen a tăiat șicana și că olandezul ar trebui să cedeze poziția!

Începe cursa de la Madrid!

Update: Aşa arată grila de start înaintea Marelui Premiu al Spaniei.

Update: Lando Norris a obţinut pole-position-ul în Marele Premiu al Spaniei! Antonelli pe 2 în calificări, Verstappen pe 3

Update: Bortoleto, Tsunoda, Ocon, Colapinto şi Gasly sunt OUT din Q2

Update: Sainz, Alonso, Perez, Bottas şi Stroll sunt OUT din Q1. Bearman, care a fost implicat într-un accident în ultimul antrenament, nu participă la această sesiune de calificări

Update: Au început calificările pentru Marele Premiu al Spaniei

Update: S-a încheiat al treilea antrenament, sub steag roșu. Ollie Bearman a făcut accident pe finalul sesiunii în care Kimi Antonelli a înregistrat cel mai bun timp.

Update: S-a reluat sesiunea de antrenament de pe Madring. Piloții au 14 minute la dispoziție să-și testeze monoposturile, înainte de calificări.

Update: Sesiunea e în continuare oprită. Organizatorii încearcă să repare porțiunea distrusă de pe marginea circuitului, după accidentul lui Lewis Hamilton.

Update: Lewis Hamilton a făcut accident și e OUT din al treilea antrenament de la Madrid. Pilotul Ferrari s-a izbit de parapet în virajul 22.

Update 13:30: A început al treilea antrenament de pe circuitul Madring.

Update: S-a încheiat al doilea antrenament din Marele Premiu al Spaniei. Kimi Antonelli a fost cel mai rapid, cu timpul de 1.33:662.

Update: Steag roşu în al doilea antrenament de la Madrid. Arvid Lindblad s-a izbit violent de zidul de protecţie, în virajul 13.

Update 18:00: A început al doilea antrenament din Marele Premiu al Spaniei.

Primul antrenament care a avut loc astăzi și va fi transmis LIVE pe AntenaPLAY de la ora 14:30 le-a arătat piloților ce-i așteaptă la cursa de duminică. O sesiune dominată de Hamilton, în special, în primele 40 de minute, pentru ca apoi Russell și Antonelli să reușească să stabilească cei mai buni timpi. Din fericire, nu a fost niciun steag roșu pe durata primului antrenament.

Marele Premiu al Spaniei – Russell, cel mai rapid în primul antrenament

  • Ordinea la final: Russell, Antonelli, Leclerc, Hamilton, Verstappen, Norris, Lindblad, Piastri, Hulkenberg, Lawson.
  • Hamilton este singurul pilot care nu a încercat soft-urile. Drept urmare, Leclerc este și el mai rapid în final decât britanicul., dar cu 0,4 sub liderul Russell.
  • Diferență de 0,2 între Russell și Antonelli

 

  • După ce toți piloții au trecut pe soft-uri a început dominarea Mercedes. Russell și Antonelli rămân cei mai rapizi cu câteva minute înainte de finalul antrenamentului. Un antrenament fără incidente
  • Antonelli trece și el peste Hamilton și Leclerc, însă rămâne sub Russell, la 0.286
  • Russell își îmbuntățește propriul timp. Antonelli este pe 4, sub piloții Ferrari, iar Verstappen pe 5. Surpriza este Lindblad, pe locul 7. Primii 6 piloți au coborât sub 01:35
  • Russell, aflat pe soft-uri, reușește își îmbunătățească timpul și face record pe circuit până acum, 01.34.145.
  • Russell reușește să se apropie de piloții Ferrari și este pe locul 3, cu 0.109 sub Hamilton. Antonelli reușește imediat să-și îmbunătățească timpul și egalează timpul lui Leclerc.
  • Antonelli a trecut pe pneuri soft și tot nu poate bate mașinile Ferrari, care sunt pe medii.
  • Nu a durat mult, doar câteva minute. Hamilton redevine cel mai rapid, cu 63 de sutimi peste colegul său.
  • Leclerc îi bate timpul colegului său de echipă, 01.34.683. Hamilton și Antonelli sunt acum sub el la jumătatea antrenamentului.
  • Hamilton face record pe fiecare sector și scade la 01.34.803. Antonelli urcă pe doi, cu 0,3 sub Hamilton.
  • Hamilton rămâne cel mai rapid după primele 20 de minute, însă nu a reușit să-și mai îmbunătățească timp. Norris scade și el sub 1.36
  • Hamilton reușește să îmbuntățească timpul său cu jumătate de secundă. Leclerc și Verstappen sunt ceilalți care au scăzut sub 01.36
  • Au trecut primele 10 minute de antrenament, iar ordinea acum este Hamilton, Leclerc, Antonelli, Piastri și Verstappen. Olandezul urmează să facă un tur rapid. Și urcă pe 2
  • Hamilton prinde curaj și face un 01.36.066
  • Antonelli forțează mai mult și reușește un 01.37.294
  • Verstappen începe în forță antrenamentul: 01.39.257 este timpul său. Urmat de Hamilton și Norris. Piloții au început antrenamentul mai precauți, fiind prima dată pe acest circuit

A început antrenamentul de pe circuitul de la Madrid!

Calificările sunt considerate extrem de importante pe circuitul de la Madrid deoarece nu există prea multe zone unde pot avea loc depășiri. Piloții au vorbit în interviurile de joi despre provocările pe care le aduce noul circuit.

„Este un circuit dificil. Din punctul meu de vedere, ca senzație la volan, seamănă puțin cu ceea ce simt uneori pe anumite porțiuni din Jeddah. Bineînțeles, Jeddah este, în medie, mai rapidă în viraje, dar zidurile sunt destul de asemănătoare prin modul în care sunt amplasate. Va fi dificil. Cred că atunci când Formula 3 a testat aici au fost multe accidente, deci nu este un circuit ușor și este foarte ușor să greșești și din cauza configurației sale. Sunt și vibratoare peste care trebuie să trecem în anumite zone, iar acesta nu este, în mod normal, punctul forte al mașinii noastre. Dar vom încerca să facem tot ce putem” a spus Max Verstappen.

„Realist vorbind, abia mâine (nr. astăzi), în FP1, vom afla cu adevărat cum este acest circuit. Și trebuie să spun că arată diferit. Pare că circuitul are personalitate, că este spectaculos, cu multe tipuri diferite de viraje” a spus Carlos Sainz.

„Configurația circuitului este ceva ce nu am mai văzut niciodată. Ai viraje nebunești, viraje fără vizibilitate, o înclinare foarte mare. Mi-au trebuit câteva tururi în simulator ca să-mi dau seama cum sunt așezate toate virajele. Este foarte dificil, pentru că totul este foarte sinuos. Sunt entuziasmat. Mă aștept la un weekend foarte agitat, cu multe incidente, întreruperi și greșeli, iar noi va trebui să ne asigurăm că suntem de partea bună a lucrurilor” a spus și Pierre Gasly.

 

Programul Marelui Premiu al Spaniei

Vineri

14:30: Antrenamentul 1 (AntenaPLAY)

18:00: Antrenamentul 2 (AntenaPLAY)

Sâmbătă

13:30: Antrenamentul 3 (AntenaPLAY)

16:45: Calificări (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)

Duminică

15:45: Cursa (Antena 1 şi AntenaPLAY)

Marele Premiu al Spaniei 2026 va avea şi serii suport, Formula 2 şi Formula 3.

Programul cursei de Formula 2 de la Madrid

Vineri

12:05: Antrenamente (AntenaPLAY)

16:00: Calificări (AntenaPLAY)

Sâmbătă

15:15: Cursa de sprint (AntenaPLAY)

Duminică

12:25: Cursa principală (AntenaPLAY)

Programul cursei de Formula 3 de la Madrid

Vineri

10:55: Antrenamente (AntenaPLAY)

19:25: Calificări 1 (AntenaPLAY)

19:55: Calificări 2 (AntenaPLAY)

Sâmbătă

12:05: Cursa de sprint (AntenaPLAY)

19:00: Cursa 1 (AntenaPLAY)

Duminică

10:45: Cursa 2 (AntenaPLAY)