Decizia team-ului de la Brackley vine în urma anunţului organismului de conducere al FIA de a efectua o „analiza detaliată” a finalului cursei de la Abu Dhabi.
„Am părăsit Abu Dhabi neîncrezători la ceea ce tocmai am asistat. Desigur, face parte din joc să pierzi o cursă, dar este ceva diferit atunci când îţi pierzi încrederea în curse.
Mercedes a renunţat să facă apel după deciziile comisarilor FIA
Împreună cu Lewis, am deliberat cu atenţie cum să răspundem la evenimentele de la finalul sezonului de Formula 1. Am fost întotdeauna ghidaţi de dragostea noastră pentru acest sport şi credem că fiecare competiţie trebuie câştigată pe merit. În cursa de duminică, mulţi au simţit, inclusiv noi, că modul în care s-au desfăşurat lucrurile nu a fost corect.
Motivul pentru care am protestat duminică faţă de rezultatul cursei a fost pentru că regulamentele Safety Car au fost aplicate într-un mod nou, care a afectat rezultatul cursei, după ce Lewis a fost în frunte şi pe cale să câştige campionatul mondial.
Am făcut apel în interesul echităţii sportive şi de atunci am fost într-un dialog constructiv cu FIA şi cu Formula 1 pentru a crea claritate pentru viitor, astfel încât toţi concurenţii să cunoască regulile în baza cărora concurează şi cum vor fi aplicate. Astfel, salutăm decizia FIA de a înfiinţa o comisie care să analizeze în detaliu ceea ce s-a întâmplat la Abu Dhabi şi să îmbunătăţească robusteţea regulilor, guvernanţei şi luării deciziilor în Formula 1. De asemenea, salutăm faptul că au invitat echipele şi piloţii să ia parte.
Echipa Mercedes-AMG Petronas va lucra activ cu această comisie pentru a construi o Formula 1 mai bună, pentru fiecare echipă şi fiecare fan care iubeşte acest sport la fel de mult ca noi. Vom face FIA responsabilă pentru acest proces şi ne retragem apelul.
Comunicat Mercedes: „Pentru Max Verstappen şi Red Bull Racing: am dori să ne exprimăm respectul sincer”
Pentru Max Verstappen şi Red Bull Racing: am dori să ne exprimăm respectul sincer pentru realizările voastre în acest sezon. Aţi făcut această luptă pentru titlul de campion al Formulei 1 cu adevărat epică. Max, te felicităm pe tine şi pe întreaga ta echipă. Aşteptăm cu nerăbdare să readucem lupta cu voi pe pistă, sezonul viitor.
Şi, în sfârşit, chiar dacă acest campionat al piloţilor nu s-a încheiat aşa cum am sperat, nu am putea să nu fim mai mândri de echipa noastră.
Lewis, eşti cel mai mare pilot din istoria Formulei 1 şi ţi-ai dat inima pentru fiecare tur al acestui sezon incredibil. Eşti un sportiv impecabil pe pistă şi în afara ei şi ai oferit o performanţă fără greşeală. În calitate de concurent pur şi ca model de urmat pentru milioane de oameni din întreaga lume, te salutăm.
Valtteri, ai fost o parte atât de importantă a acestei echipe, contribuind cinci titluri la constructori, în cinci sezoane. Îţi mulţumim pentru contribuţia ta remarcabilă la istoria sporturilor cu motor. Kiitos, Valtteri.
În cele din urmă, fiecăreia dintre femeile şi bărbaţii pricepuţi şi pasionaţi din echipa Mercedes-AMG Petronas F1 din Brackley şi de la uzina de sisteme de propulsie de înaltă performanţă din Brixworth: aţi scris un capitol istoric în povestea Săgeţii Argintii, câştigând cel de-al optulea campionat al constructorilor la rând. Aceasta este o realizare fără precedent. Cu simple cuvinte: este minunat. Sunteţi minunaţi”, se arată în comunicatul Mercedes.
FIA, analiză a evenimentelor din MP Abu Dhabi
Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), reunit, miercuri, la Paris, a susţinut propunerea preşedintelui FIA, Jean Todt, de a efectua o analiză a evenimentelor petrecute la finalul Marelui Premiu al Emiratului Abu Dhabi, care au stabilit campionul mondial de Formula 1 în 2021.
„Marele Premiu FIA Formula 1 Abu Dhabi 2021 a stârnit un număr mare de reacţii din partea comunităţii F1 şi a sportului cu motor în general, precum şi în public.
Responsabilitatea principală a FIA la orice eveniment este să asigure siguranţa tuturor celor implicaţi şi integritatea sportului.
Circumstanţele utilizării maşinii de siguranţă în urma accidentului pilotului Nicholas Latifi şi comunicările aferente dintre echipa FIA a Direcţiei cursei şi formaţiile de Formula 1 au generat importante neînţelegeri şi reacţii din partea echipelor de Formula 1, piloţilor şi fanilor, o controversă care pătează în prezent imaginea campionatului şi celebrarea cuvenită a primului titlu de campion mondial al piloţilor, câştigat de Max Verstappen şi celui de-al optulea titlu consecutiv de campion mondial al constructorilor, câştigat de Mercedes.
În urma prezentării unui raport privind succesiunea evenimentelor care s-au petrecut după incidentul din turul 53 al Marelui Premiu şi într-un continuu efort de îmbunătăţire, preşedintele FIA a propus Consiliului Mondial al sportului cu motor, ca un exerciţiu detaliat de analiză şi clarificare pentru viitor să aibă loc acum, cu toate părţile relevante.
Această chestiune va fi discutată şi abordată cu toate echipele şi cu toţi piloţii pentru a extrage orice lecţii din această situaţie şi pentru claritatea care va fi oferită participanţilor, presei şi fanilor, cu privire la reglementările actuale, pentru a păstra natura competitivă a sportului nostru, asigurând în acelaşi timp siguranţa piloţilor şi oficialilor. Nu doar Formula 1 poate beneficia de pe urma acestei analize, ci şi celelalte campionate FIA.
În urma acestei prezentări şi a unei discuţii ample, Consiliul Mondial a decis să susţină în unanimitate propunerea preşedintelui.
Prin urmare, FIA va face tot posibilul pentru ca acest lucru să fie pus în mişcare şi va propune Comisiei de Formula 1 să dea un mandat clar pentru studiu Comitetului Consultativ Sportiv, cu sprijinul piloţilor de Formula 1, astfel încât orice feedback semnificativ şi concluziile identificate să fie prezentate înainte de începutul sezonului 2022″, a arătat FIA, într-un comunicat.
Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, a XXII-a etapă, ultima, a Campionatului Mondial de Formula 1 şi, totodată, primul său titlul mondial. El a fost urmat de Lewis Hamilton, pe care l-a întrecut în ultimul tur, într-o nouă cursă controversată, cu haos în deciziile comisariilor FIA. Spaniolul Carlos Sainz jr. (Ferrari) a completat podiumul.
Echipa de Formula 1 Mercedes şi-a anunţat intenţia de a face apel după ce comisarii FIA i-au respins contestaţia depusă după Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, câştigat de Max Verstappen (Red Bull) în faţa lui Lewis Hamilton.
Duminică, Mercedes a precizat că a informat FIA de intenţia sa de a face apel la respingerea contestaţiei. Apelul vizează numai partea a doua a protestului germanilor, cel prin care contestă faptul că numai cinci din opt monoposturi depăşite cu un tur au avut permisiunea de a reveni în coada plutonului.
Prin acest apel, echipa britanicului Lewis Hamilton, care a pierdut titlul mondial în faţa lui Verstappen, la această ultimă cursă, doreşte ca ierarhia luată în considerare să fie cea de la finalul turului 57/58, când septuplul campion mondial era în frunte. Verstappen l-a depăşit pe Hamilton în ultimul tur şi a devenit în premieră campion mondial.
Cursa s-a jucat în ultima sa parte, după turul 53/58, în urma unui accident suferit de Nicholas Latifi (Williams), care a necesitat intrarea pe pistă a safety car-ului.
Înaintea accidentului, Hamilton conducea confortabil, cu peste 11 secunde avans faţă de Verstappen şi între cei doi se aflau cinci monoposturi întârziate cu un tur.
Iniţial, directorul de cursă şi şeful comisarilor FIA, Michael Masi, a decis că monoposturile întârziate rămân pe loc, apoi s-a răzgândit şi le-a permis acestora să revină în coada plutonului. Această ultimă situaţie a „pulverizat” avantajul lui Hamilton şi i l-a plasat în „coaste” pe Verstappen, care între timp trecuse pe la boxe şi „încălţase” cauciucuri de compoziţie soft.
S-a mai concurat doar un tur, suficient pentru olandez să-l întreacă pe pilotul britanic, a cărui maşină era echipată cu pneuri dure uzate, şi să-i „sufle” titlul mondial.
Contestaţia celor de la Mercedes viza două direcţii. Mai întâi, echipa germană îl acuză pe Verstappen că a încălcat articolul 48.8 din regulamentul sportiv, care prevede că „niciun pilot nu poate depăşi un alt monopost pe pistă, nici maşina de siguranţă, până când nu trece de Linie (a se vedea articolul 5.3) pentru prima dată după ce safety car-ul a revenit la boxe”.
Verstappen pare că îl depăşeşte uşor pe Hamilton înaintea virajului 12, în turul 57, înainte de restart.
Al doilea protest se bazează pe articolul 48.12, care spune că „orice monopost care a fost întrecut de lider este obligat să depăşească maşinile aflate în acelaşi tur cu liderul şi maşina de siguranţă”, revenind în coada plutonului.
Din camera de control a cursei s-a ordonat ca numai monoposturile pilotate de Lando Norris, Fernando Alonso, Esteban Ocon, Charles Leclerc şi Sebastian Vettel, respectiv cele dintre primii doi clasaţi, să depăşească safety car-ul şi să meargă în coada plutonului, nu şi cele pilotate de Daniel Ricciardo, Lance Stroll şi Mick Schumacher, aflate în aceeaşi situaţie, dar în spatele lui Verstappen.
Potrivit comisarilor FIA, Red Bull a susţinut că maşina 44 nu a fost <depăşită> de maşina 33, că ambele maşini accelerau şi frânau şi că au existat „un milion de precedente” sub safety car, în care maşinile au dublat maşină din faţă, apoi au revenit în spatele ei.
Comisarii au fost de acord că pilotul de 24 de ani a făcut, „într-un anumit moment, pentru o perioadă foarte scurtă de timp, ca maşina lui să se deplaseze uşor în faţa maşinii 44, când ambele monoposturi accelerau şi frânau”, dar Verstappen a revenit în spatele lui Lewis Hamilton şi „nu era în faţă când s-a încheiat perioada safety car (adică la Linie)”.
Această decizie nu a fost contestată de Marcedes.
În ceea ce priveşte al doilea protest al germanilor, comisarii FIA au stabilit că, în cazul în care ar fi permis tuturor celor opt monoposturi să depăşească safety car-ul şi să revină în coada plutonului, situaţia nu s-ar fi schimbat. În plus, directorul de cursă poate decide cum gestionează perioada sub safety car.
„Articolul 15.3 îi permite directorului de cursă să controleze utilizarea maşinii de siguranţă, care, în determinarea noastră, include desfăşurarea şi retragerea acesteia. Deşi articolul 48.12 s-ar putea să nu fi fost aplicat în totalitate, în ceea ce priveşte maşina de siguranţă care se întoarce la boxe la sfârşitul turului următor, articolul 48.13 îl înlocuieşte şi odată ce mesajul <maşina de siguranţă se retrage în acest tur” a fost afişat, este obligatorie retragerea safety car-ului la sfârşitul acelui tur. În ciuda cererii Mercedes ca oficialii FIA să remedieze problema prin modificarea clasamentului final pentru a reflecta poziţiile de la sfârşitul penultimului tur, acesta este un pas prin care comisarii consideră că scurtează efectiv cursa retroactiv şi, prin urmare, nu este adecvat”, se arată în decizie.
Acesta a fost decizia contestată de Mercedes şi pentru care echipa constructorului german de automobile dorea să facă apel.
- Tragerea la sorți a grupelor Nations League 2022-2023 e LIVE pe www.as.ro, azi, de la ora 19:00
- Mercedes a renunţat să facă apel după deciziile comisarilor FIA
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Programul complet al Marelui Premiu din Las Vegas! Cursa e duminică, de la 08:00, LIVE VIDEO pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- „Acesta este impulsul final”. Max Verstappen şi-a stabilit obiectivul pentru Marele Premiu din Las Vegas
- „E groaznic”. Lewis Hamilton, făcut praf de un fost pilot de Formula 1. Ce crede despre mutarea britanicului la Ferrari