Red Bull bate pasul pe loc. Opinia lui Adrian Georgescu

Adrian Georgescu Publicat: 5 martie 2025, 8:00 / Actualizat: 5 martie 2025, 11:19

Comentarii
Red Bull bate pasul pe loc. Opinia lui Adrian Georgescu

Max Verstappen, la testele Formula 1 din Bahrain / Profimedia Images

Red Bull bate pasul pe loc. Spre uimirea generală, noua mașină – RB21 – seamănă foarte mult cu monopostul de anul trecut – RB20. Era de așteptat ca echipele să se concentreze mai puțin pentru modificările pentru acest sezon, deoarece anul viitor schimbările de regulament vor fi multe și mari. Totuși, Red Bull este echipa care a dominat competiția în ultimele sezoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

O mașină prea puțin modificată

„Să nu uităm că în 2024 am câștigat nouă curse obișnuite și patru de sprint cu RB20”, a spus Christian Horner.

Să nu uităm însă nici că respectivele curse au fost câștigate de către Max Verstappen. Un alt pilot, cu aceeași mașină, n-ar fi câștigat nici jumătate dintre aceste curse. RB20 a fost un monopost greu de upgradat și, de la mijlocul anului trecut, acest fapt s-a văzut.

Max, cel mai bun upgrade Red Bull

Campionul mondial în exercițiu a compensat în cea de-a doua jumătate a lui 2024 lipsurile mașinii, riscând uneori setări extreme. Uneori, cum s-a întâmplat în Qatar, pariul a dat rezultate bune. Alteori, nici măcar marele său talent nu a reușit să compenseze rigiditatea prea mare a suspensiei.

Dar nu doar detaliile aerodinamice sunt extrem de asemăbătoare cu cele de anul trecut. Pierre Waché, directorul tehnic de la Red Bull Racing, a spus că RB21 are aceleași geometrie a șasiului, poziție a cabinei și scheme de suspensii precum cele stabilite în 2022 de către Adrian Newey și Rob Marshall. Numai că, între timp, Marshall a ajuns la McLaren, iar Newey la Aston Martin.

Reclamă
Reclamă

Ceva totuși s-a schimbat, dar asta nu pare să vină în avantajul team-ului austriac.

O gardă la sol mai redusă pentru RB21

Monopostul de anul acesta, RB21, e construit să ruleze cu o gardă la sol mai redusă decât predecesoarele sale, RB19 și RB20. Aceste mașini din trecut aveau o gardă la sol ușor mărită față de monoposturile McLaren sau Ferari, de pildă. Se sacrifica ceva din încărcarea aerodinamică, obținută prin efectul de sol, pentru o manevrabilitate mai bună. Acum, Red Bull a mers pe urmele concurenței, astfel încât eficiența maximă se obține la o gardă la sol redusă, ceea ce reprezintă o schimbare a filosofiei de design a echipei.

Să nu uităm că, anul trecut, pe circuitele cu denivelări sau cu vibratoare înalte – de pildă, Monaco, Singapore, Baku sau Las Vegas – mașinile RB20 au avut probleme, tocmai pentru că garda la sol a trebuit mărită. Este posibil ca de aici să rezulte o fereastră de operare și mai mică pentru Red Bull.

Reclamă

Un tunel de vânt prea vechi

Aceste ezitări de a introduce modificări aerodinamice importante vin, în primul rând, de la plecările unor tehnicieni de top, dintre care am amintit mai sus doar doi. Dar mai este ceva: tunelul aerodinamic pe care încă îl folosește echipa este unul învechit. Este situat la 27 de kilometri de sediul echipei. Se află într-o bază militară și datează din anii ’50. E drept, construcția noului tunel, aflat la Milton Keynes, merge foarte bine, dar punerea lui în funcțiune, se va face, se speră, de-abia în 2026.

În acest sezon, claându-se în 2024 pe locul al treilea în clasamentul constructorilor, Red Bull are un avantaj față de McLaren și Ferrari, echipele clasate pe 1 și pe 2. Anume, team-ul austriac are dreptul, în prima jumătate de sezon, la mai multe ore de teste în tunel și la mai multe simulări Computational Fluid Dynamics.

McLaren beneficiază, în prima jumătate a sezonului, de 840 ore de teste în tunel și de 1400 simulări CFD. Ferrari, de 900 / 1500. Red Bull, de 960 / 1600. Mercedes, de 1020 / 1700. Cu un tunel învechit, acest avantaj însă nu prea contează.

Un upgrade aerodinamic vizibil a fost introdus de-abia în testele desfășurate în Bahrain. Aripa anterioară și nasul, acum mai îngust, au cunoscut evoluții. Red Bull a testat și o nouă podea. S-a încercat să se corecteze dezechilibrarea monopostului, dar rezultatele nu au fost, până în prezent, mulțumitoare.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine ar trebui să fie titular în poarta României la barajul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:12

EXCLUSIVGică Hagi s-a răzgândit! Decizia luată înainte de Turcia – România, meciul crucial al tricolorilor

12:47

Românul cu ofertă de la Galatasaray. Daniel Pancu confirmă: “Sunt șanse să plece”

12:16

Modificarea pregătită de Mircea Lucescu în lotul României după revenirea lui Ionuț Radu. Cine iese din schemă

12:13

Promisiunea uriaşă pe care Răzvan Marin le-a făcut-o românilor, înainte de barajul cu Turcia: “Toată lumea o să vadă”

11:54

Cristi Chivu a primit un “vot de încredere” în lupta pentru titlul din Italia: “Nu faci asta din noroc”

11:53

Când se vor disputa cele 4 meciuri din Liga Campionilor Asiei amânate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

1 Transfer la Dinamo. Cine vine în locul lui Boateng? Nicolescu prelungește și cu Raul Opruț 2 Mircea Lucescu l-a scos din lot înainte de Turcia – România. Ce explicaţii i-a dat: “O decizie comună” 3 Transferul cerut de Gigi Becali care l-a făcut pe Mihai Stoica să ameninţe cu demisia la FCSB: “Râde lumea de noi” 4 Bogdan Stelea, reacţie dură după ce a văzut cine l-a înlocuit pe Ionuţ Radu la naţională: “El merita!” 5 „Oh, Doamne…” Reacția lui Florin Niță când a văzut cine apără poarta României cu Turcia 6 Scandal înainte de meciul de baraj pentru Mondial: „A fost sabotaj, a făcut-o intenționat”
Citește și