În ciuda optimismului din presa braziliană, Carlo Ancelotti nu ar urma să devină selecţionerul Braziliei. Confruntată cu exigenţele clubului Real Madrid, cu care tehnicianul mai are un an de contract, Confederaţia Braziliană de Fotbal a decis să întrerupă negocierile cu antrenorul italian, relatează L’Equipe.
Totul era deja pus la punct. Data sosirii sale la Rio şi chiar data anunţării jucătorilor convocaţi (26 mai) pentru a înfrunta Ecuadorul şi Paraguayul la începutul lunii iunie, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.
Carlo Ancelotti nu va prelua Brazilia
În ultimele 24 de ore, numai despre asta s-a vorbit în emisiunile de specialitate, despre stilul de joc pe care l-ar putea impune sau despre jucătorii pe care i-ar favoriza… În cele din urmă, CBF a rămas cu o mare dezamăgire, la fel ca în urmă cu doi ani, când Ednaldo Rodrigues, preşedintele entităţii, credea că l-a convins pe Carlo Ancelotti să antreneze Selecao.
Încă o dată, italianul le-a scăpat brazilienilor. Deşi tehnicianul în vârstă de 65 de ani a fost de acord, clubul său, Real Madrid, nu, refuzând să-l elibereze din ultimul an de contract. În faţa acestei reticenţe, CBF a decis să pună capăt negocierilor.
„Totul s-a terminat cu Carlo”, a confirmat un oficial brazilian.
Confruntată cu această nouă răsturnare de situaţie, Brazilia se va orienta acum către un alt antrenor străin, portughezul Jorge Jesus. Plecat de la clubul său saudit Al-Hilal, fostul antrenor de la Benfica şi Flamengo este acum prioritatea unei federaţii dezorientate.
- FC Argeș – FC Botoșani 1-1. Piteștenii scapă dramatic victoria printre degete, în superioritate numerică
- Fostul impresar al lui Cristi Chivu spune că intermediază transferul lui Andrei Raţiu la Real Madrid: „Îl sun pe Mourinho”
- Marius Baciu a surprins pe toată lumea după plecarea lui Octavian Popescu de la FCSB: „L-am văzut foarte nervos”
- Levante – Barcelona LIVE SCORE (17:15) Surpriză în primul 11 al lui Hansi Flick
- Manchester United – Manchester City LIVE SCORE (18:30). Derby mare pe Old Trafford. Echipele probabile

































