Karim Benzema, câştigătorul Balonului de Aur 2022, s-ar putea întoarce în Europa. Rămas liber de contract, după despărţirea de Al Hilal, atacantul francez se află în negocieri cu o nouă echipă.
După aventura din Arabia Saudită, acolo unde a evoluat pentru Al Ittihad şi Al Hilal, Karim Benzema îşi doreşte să se întoarcă în Europa, asta după ce s-a vehiculat că ia în calcul şi retragerea din activitate.
Karim Benzema vrea să revină în Europa şi negociază cu Bayer Leverkusen
Până să şi agaţe ghetele în cui, impresarii atacantului de 38 de ani au început negocierile cu Bayer Leverkusen, potrivit jurnalistului Ilyes Kaddouri. Se pare chiar că negocierile sunt avansate, asta după ce Benzema ar fi discutat cu Lucas Vasquez, fostul coechipier al lui Benzema la Real Madrid, care evoluează în prezent pentru campioana din 2024 din Bundesliga. Tot la Leverkusen se află şi francezul Moussa Diaby, fotbalist care a fost colegul lui Benzema la Al Ittihad.
🚨 EXCLUSIVITÉ : 🇫🇷
Contact établi entre Benzema 🇫🇷 et le Bayer Leverkusen 🇩🇪
Benzema a discuté avec Moussa Diaby et Lucas Vasquez du projet et s’est montré emballé.
Pour l’instant son contrat d’ambassadeur du Royaume d’Arabie Saoudite court jusqu’à 2030 et empêche tout… pic.twitter.com/UcLg1hd9Pf
— Ilyes Kaddouri (@ilyeskddr) September 13, 2026
Există însă o mare problemă pentru Benzema. Chiar dacă s-a despărţit de Al Hilal, atacantul francez are un contract de ambasador al Arabiei Saudite valabil până în 2030, lucru care îngreunează negocierile cu Bayer Leverkusen. În acest moment, impresarii săi lucrează la acest aspect.
Atacantul francez și Al Hilal au ajuns la un acord pentru încetarea contractului la finalul lunii august, după doar aproximativ șase luni de la momentul în care câștigătorul Balonului de Aur din 2022 a ajuns la clubul din Riyadh. Informația a fost dezvăluită de publicația „Asharq Al-Awsat”, care citează surse apropiate situației.
Despărțirea s-a produs de comun acord, după trei zile în care au existat negocieri intense între cele două părți. Benzema și-ar fi dorit să continue la Al Hilal, iar în ultimele zile la echipă ar fi fost extrem de nemulțumit de perspectiva unei despărțiri. În cele din urmă, cele două părți au ajuns la o soluție pentru încheierea colaborării.
- Kane, record cu adevărat incredibil la Bayern! A ajuns deja la 100 de goluri în Bundesliga: de câte meciuri a avut nevoie
- Motivul neobişnuit pentru care Bayern Munchen a mers în Luxemburg înaintea meciului cu revelaţia din Bundesliga
- „Copilul” lui Răzvan Lucescu, veste de coşmar! Anunţul făcut de Borussia Dortmund după debutul în Bundesliga
- „Trebuie să mă asigur de asta!” Harry Kane a făcut anunțul: au început negocierile!
- Ce se întâmplă la Bayern Munchen? După Musiala, Neuer a produs panică la ultimul antrenament și medicii au intervenit imediat

































