Gică Popescu e sigur că „perla” Farului va străluci pentru România la Campionatul Mondial U17 (AntenaPLAY)
România a obţinut o calificare memorabilă la Campionatul Mondial U17, ce va avea loc în Qatar, în perioada 19 noiembrie – 12 decembrie, exclusiv în AntenaPLAY.
Din lotul României face parte şi Alexandru Goncear, de la Farul Constanţa. Gică Popescu e sigur că puştiul de 17 ani cotat la 50.000 de euro va face show la Mondial. Mijlocaşul ofensiv a marcat deja două goluri în acest sezon de Liga, chiar dacă a jucat doar 190 de minute.
Unul dintre goluri a fost o reală bijuterie. Alexandru Goncear a stabilit scorul final în Farul – Corvinul (2-0), cu un şut de la mai bine de 60 de metri, profitând şi de faptul că poarta oaspeţilor era goală.
Gică Popescu, cuvinte de laudă pentru Alexandru Goncear
„L-am pierdut pe Mărincean, s-a accidentat la meciul nostru de Youth League. E o pierdere mare. Dar sunt Darius Tripon şi Alexandru Goncear.
Ultimul face parte din lotul echipei mari de la Farul, un jucător care a avut evoluţii extraordinare de fiecare dată când a jucat.
A marcat două goluri în acest sezon, două goluri excepţionale. Sper să fie unul dintre protagoniştii acestui turneu final”, a spus Gică Popescu, la Antena 1, după România – Polonia 2-1.
Lotul României pentru Campionatul Mondial U17
Portari
Tudor COȘA (Universitatea Cluj), Victor KROES (Real Betis | Spania), Yanis CROITOR (Standard Liege | Belgia)
Fundași
Cosmin MATEI (CFR Cluj), Erik MĂNĂILĂ (FC Rapid), Alexandru MILOIU (SS Lazio | Italia), David LOGHIN (Universitatea Craiova), Robert CORDUNEANU (ACF Fiorentina | Italia), Eduardo CORLAT (Real Madrid CF | Spania), Claudiu STANCU (CSM Slatina), Lorand BENCZE (Puskas Akademia | Ungaria)
Mijlocași
Matei PĂDURE (VfL Wolfsburg | Germania), Ioan PRECUP (Villarreal CF | Spania), Denys MUNTEAN (Universitatea Craiova), Andrei NICULCEA (FC Rapid), Darius TRIPON (Farul Constanța), Alexandru GONCEAR (Farul Constanța), Denis AEVOAEI (Venezia FC | Italia)
Atacanți
Eduardo BODNAR (Universitatea Cluj), Rareș SILITRĂ (Borussia Monchengladbach | Germania), Darius BOTA (AFK Csikszereda)
Programul României în grupa K
- 21 noiembrie: Mexic – România, ora 17:30
- 24 noiembrie: Venezuela – România, ora 14:30
- 27 noiembrie: România – Camerun, ora 18:00
Partidele se vor disputa în complexul Aspire Zone din Doha și vor fi transmise în direct de AntenaPLAY.