România a rămas cu trei reprezentante din patru în cupele europene, după ce „U” Cluj a fost eliminată aseară din preliminariile Conference League de Ararat-Armenia. FCSB și CFR Cluj vor evolua în turul 3 preliminar UEL, în timp ce Universitatea Craiova se va lupta în UECL.
Cele trei cluburi și-au aflat recent programul exact al „dublelor” pe care urmează să le dispute în următoarele două săptămâni.
FCSB, CFR Cluj și Univ. Craiova joacă în aceeași zi, doar ora diferă
După cum era extrem de probabil, toate cele trei formații vor evolua în aceeași zi atât în manșa tur, cât și în cea retur. În plus, toate cluburile joacă primul meci acasă, iar cel de-al doilea în deplasare.
FCSB, CFR și Univ. Craiova joacă în turul 3 preliminar al cupelor europene pe 7 august, iar returul e programat o săptămână mai târziu, pe 14 august. Lunea viitoare, pe 4 august, ele își află și posibilele adversare din play-off-ul UEL și UECL.
Programul echipelor românești în preliminariile Europa și Conference League
Manșa tur
- CFR Cluj – Braga – Joi, 7 august, 20:30
- FCSB – Drita – Joi, 7 august, 21:30
- Universitatea Craiova – Spartak Trnava – Joi, 7 august, 21:30
Manșa retur
- Drita – FCSB – Joi, 14 august, 21:00
- Braga – CFR Cluj – Joi, 14 august, 21:30
- Spartak Trnava – Universitatea Craiova, Joi, 14 august, 21:30
- „Eram la club când Gigi Becali a devenit antrenor” Momentul în care patronul a preluat total controlul la FCSB!
- „Când a aterizat la Madrid, a refuzat să coboare din avion!” Povestea incredibilă a lui Pedri
- Momentul care nu s-a văzut la TV! Un star de la Real Madrid, huiduit de fanii de pe Bernabeu! Reacția lui Mourinho
- Barcelona – Feyenoord LIVE TEXT (19:45), primul meci al serii în UCL. La 22:00 se joacă Napoli – Arsenal și Liverpool – Atletico
- CFR Cluj nu se oprește: mai pregătește două transferuri! Reacția lui Șumudică: „Dacă vom reuși să-i aducem…”


































