Închide meniul

Emil Boc, plin de optimism după Ararat – U Cluj 0-0: “Sărbătorim, plecăm cu prima şansă”

Publicat: 24 iulie 2025, 21:15

Comentarii
Emil Boc, plin de optimism după Ararat – U Cluj 0-0: Sărbătorim, plecăm cu prima şansă

Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca / Hepta

Primarul Clujului, Emil Boc, care a făcut deplasarea cu echipa lui Neluţu Sabău în Armenia, e optimist în privinţa şanselor de calificare ale lui U Cluj. “Şepcile roşii” au revenit în cupele europene după 53 de ani. Echipa lui Sabău a remizat, 0-0, cu Ararat, în deplasare. Armenii au avut o bară, în minutul 59, prin Joao Marcos Lima.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Returul se va disputa la Sibiu joi, 31 iulie, de la ora 20:00. Edilul Clujului e de părere că echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău pleacă cu prima şansă la calificarea în turul 3 preliminar al Conference League.

Reacţia primarului Clujului, Emil Boc, după Ararat – U Cluj 0-0

Sărbătorim, într-un fel, faptul că am venit şi plecăm cu prima şansă la calificare.

Suntem alături de echipă şi la bine, şi la greu. Sperăm să facem diferenţa acasă. Am întâlnit un adversar motivat, e echitabil rezultatul, o repriză a noastră, o repriză a lor. Spiritul este extraordinar.

(n.r: Nu vă pare rău că aţi făcut deplasarea şi nu aţi văzut niciun gol?) Am întâlnit o nucă tare, i-am avertizat pe toţi că Ararat nu e o echipă orişicare, o fostă campioană a Uniunii Sovietice. Plecăm cu prima şansă de la Erevan.

Reclamă
Reclamă

(n.r: Sunteţi optimist) Sunt convins că în returul de acasă vom face diferenţa. A fost un vânt teribil. Nu putem spune că ne-a avantajat sau dezavantajat, dar, cum am spus, rezultatul este echitabil. Un meci frumos, atmosferă superbă. Foarte-foarte mulţi clujeni, cred că am fost jumătate de stadion la Erevan.

(n.r: V-aţi luat toba celebră de la tenis?) Nu ne-au dat voie. Au avut tobă ei aici, ne-au surclasat, dar ne luăm revanşa acasă”, a spus Emil Boc pentru digisport.ro după Ararat – U Cluj 0-0.

Ararat – U Cluj 0-0

Universitatea Cluj şi FC Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe FFA Academy Stadium din Erevan, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal. La revenirea în cupele europene după o pauză de 53 de ani, U Cluj a obţinut un rezultat promiţător, chiar dacă jocul nu a arătat la fel de bine.

Reclamă

Pe o vreme cu vânt puternic, clujenii au făcut o primă repriză bună, fără a-şi crea ocazii de gol, însă armenii au fost mai periculoşi după pauză, fiind şi lipsiţi de şanse în două situaţii. Chipciu (15) a trimis un şut din careu, fără probleme pentru portar, la prima situaţie notabilă a ”şepcilor roşii”. Nistor a avut un contraatac promiţător (22), dar încercarea sa de a-l surprinde pe portarul Pinto a eşuat.

Ararat-Armenia a avut şi ea două oportunităţi notabile, dar şutul lui Gbomadu (30) a fost prins de portar, iar Balanta (31) a tras peste poartă de la 24 de metri. În repriza secundă, Chipciu a mai avut un şut care merită menţionat (59), de asemenea fără emoţii pentru Pinto. Doar câteva secunde mai târziu, pe un atac rapid, Joao Marcos a tras din unghi, iar mingea a lovit bara transversală.Iulian Cristea (65) şi-a încercat şansa cu un şut de la mare distanţă, iar Pinto a reţinut cu greu.

Ultima parte a întâlnirii a aparţinut gazdelor, care au fost periculoase prin Hovhanisian (67), care a tras slab ,şi Gertmonas a reţinut, şi prin Tera (69), care a reluat din poziţie centrală, dar Gertmonas a respins providenţial.

Manşa secundă va avea loc pe 31 iulie, pe Stadionul Municipal din Sibiu (20:00).

Dacă va trece de Ararat-Armenia, Universitatea Cluj va primi replica învingătoarei dintre echipa kazahă FK Aktobe (la care evoluează portarul Andrei Vlad şi fundaşul Bogdan Vătăjelu) şi formaţia cehă Sparta Praga.

Au evoluat echipele:

Ararat-Armenia: 24. Bruno Pinto – 13. Kamo Hovhanisian, 4. Joao Queiros, 3. Junior Bueno, 16. Edgar Grigorian (47. Alexandros Malis, 90+3) – 19. Karen Muradian, 8. Juan Balanta, 10. Armen Ambarţumian (căpitan; 20. Alwyn Tera, 62) – 17. Mathew Gbomadu (11. Jonathan Duarte, 62), 99. Joao Marcos (9. Araik Eloian, 90+3), 7. Jirair Şagoian (22. Misak Hakobian, 82). Antrenor: Tulipa.

Rezerve neutilizate: 1. Arman Nersesian, 12. Şirak Badalian – 2. Hugo Oliveira, 5. Hakob Hakobian, 88. Welton.

U Cluj: 30. Edvinas Gertmonas – 27. Alexandru Chipciu (căpitan), 8. Dorin Codrea, 6. Iulian Cristea, 28. Miguel Silva (11. Alessandro Murgia, 65) – 98. Gabriel Simion, 18. Andrei Artean, 94. Ovidiu Bic (7. Mouhamadou Drammeh, 66) – 10. Dan Nistor (13. Andrej Fabry, 83) – 19. Issouf Macalou (9. Atanas Trică, 86), 93. Mamadou Thiam (17. Jovo Lukic, 65). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Lefter, 33. Iustin Chirilă – 2. Alin Chinteş, 20. Alexandru Bota.

Arbitru: Dmitri Dmitriev; arbitri asistenţi: Dmitri Juk, Denis Emeliancikov; al patrulea oficial: Viktor Şîmusik (toţi din Belarus)
Observator UEFA pentru arbitri: Ladislav Gadosi (Slovacia); Delegat UEFA: Aljanov Aian (Kazahstan)
Cartonaşe galbene: Duarte (82), Codrea (90).

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:50 24 oct.
AC Milan, remiză chinuită cu Pisa pe San Siro. Marius Marin, rezervă neutilizată
23:41 24 oct.
Laurenţiu Reghecampf a reuşit o performanţă importantă cu echipa lui! Şi-a îndeplinit obiectivul
23:26 24 oct.
Ilie Dumitrescu a intervenit în conflictul dintre Ștefan Baiaram și Mirel Rădoi: „Nu renunți la Bellingham sau Mbappe”
23:17 24 oct.
Întrebat dacă se gândeşte la titlu după egalul cu Dinamo, Dani Coman a anunţat obiectivul echipei sale
23:04 24 oct.
Alexander Zverev și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor. Calificare în semifinale la Basel
23:01 24 oct.
Zeljko Kopic a spus motivul pentru care i-a schimbat pe Cătălin Cîrjan şi Alex Musi în meciul cu FC Argeş!
1 Dinamo vrea să dea marea lovitură! Ce fotbalist de la Steaua vrea să transfere 2 VIDEOLeclerc, cel mai rapid în primul antrenament din MP al Mexicului. Cursa e duminică (21:45, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY) 3 Gigi Becali a dezvăluit marele regret de la FCSB: “I-am dat salariu ca prostul. E un pariu pierdut” 4 Ce au scris spaniolii despre Ionuţ Radu, după ce Celta Vigo a învins-o pe Nice în Europa League 5 Mihai Rotaru, categoric după ce Rădoi l-a scos pe Baiaram din lot: “Se puteau aborda altfel lucrurile” 6 Mirel Rădoi l-a pus la zid pe Ștefan Baiaram, după ce l-a scos din lot: “Nu îi dau explicații. Trebuie să accepte”
Citește și