Trabzonspor, echipa lui Mohamed Salah și Denis Drăguș, a fost eliminată într-un mod umilitor din UEFA Europa League. A fost 5-0 la general pentru Ferencvaros, românul Marius Corbu marcând și el un gol în partida retur.
Deși a folosit toate vedetele la dispoziție, Trabzonspor nu a contat în dubla cu maghiarii, iar antrenorul turcilor și-a dat demisia după meci.
Adio, dar rămân cu tine
Fatih Tekke a avut un discurs dur după înfrângerea de la retur cu Ferencvaros, în care și-a cerut scuze pentru umilința suferită de echipă și a anunțat că pleacă.
„Îmi aplic singur această pedeapsă. Sunt meciuri care te rănesc profund. Tocmai am trecut printr-un astfel de meci.
Renunț la o funcție pe care am considerat-o o mare onoare. Înfrângerea de astăzi este inacceptabilă. Ghinioanele și toate celelalte lucruri care țin de lipsa de șansă pot fi acceptate, dar eu nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat astăzi. Nu pot să mă culc liniștit știind asta. Să mă ierte toată lumea și să-mi dea fiecare iertare pentru ce am făcut. Noi am făcut tot ce am putut.
Știu că Trabzonspor va fi mult mai bun, însă, începând de astăzi, eu nu mai fac parte din acest proiect. Să mă ierte toată lumea. Din partea mea, toți au iertarea mea. Anunț pentru prima dată aici decizia mea de a demisiona” a declarat Fatih Tekke după umilința din Europa League.
Doar că cei de la Trabzonspor au publicat apoi un comunicat oficial în care au anunțat că Tekke va rămâne! Trabzonspor este una dintre posibilele adversare ale Craiovei la tragerea la sorți de astăzi.
„Antrenorul nostru principal, Fatih Tekke, a luat decizia de a demisiona pe fondul încărcăturii emoționale provocate de înfrângerea suferită după meciul cu Ferencváros.
În calitate de Consiliu de Administrație al Trabzonspor, am decis să nu acceptăm demisia antrenorului nostru principal, Fatih Tekke.
Fatih Tekke își continuă activitatea de antrenor principal și va fi pe banca echipei noastre la meciul de campionat cu Amedspor. Aceste informații sunt aduse la cunoștința opiniei publice cu respect” spun cei de la Trabzonspor pe conturile oficiale.
KAMUOYUNA DUYURU
Teknik Direktörümüz Fatih Tekke, Ferencvaros karşılaşmasının ardından yaşanan mağlubiyetin oluşturduğu duygusal yoğunlukla istifa kararı almıştır.
Trabzonspor Yönetim Kurulu olarak, Teknik Direktörümüz Fatih Tekke’nin istifa kararı kabul edilmemiştir.
Fatih… pic.twitter.com/3m9zibPC8M
— Trabzonspor (@Trabzonspor) August 27, 2026
- Tragere la sorți UEFA Conference League (14:00). Universitatea Craiova este în urna a patra. Cu cine poate pica
- Rezultat șoc în Europa League: Ferencvaros a călcat-o în picioare pe Trabzonspor! Românul Corbu l-a eclipsat pe Salah
- Seară istorică! Doar trei țări nu au avut niciodată o echipă în grupele unei competiții europene! Până acum
- Înfrângerea lui CFR Cluj i-a costat scump! Gestul superb pentru fani făcut de jucătorii de la Brighton
- Moment incredibil: patronul echipei a intrat în vestiar și a aruncat punga cu bani, în Conference League


































