Cristiano Ronaldo nu l-a uitat pe rivalul Lionel Messi după ce a intrat în istorie

Cristiano Ronaldo a intrat în istorie după „dubla” din Portugalia – Irlanda 2-1. CR7 a ajuns la cota 111 şi a devenit cel mai mare marcator la nivel de echipă naţională. La final, starul lusitan s-a bucurat la fel ca rivalul Leo Messi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

INTRA AICI PENTRU A VEDEA „DUBLA” DE SENZAŢIE A LUI CR7 DIN PORTUGALIA – IRLANDA 2-1

Aflat într-o formă fizică de invidiat, Ronaldo a ridicat tricoul cu numele său şi l-a arătat fanilor prezenţi pe „Estadio Algarve”. Cristiano a mai avut această celebrare în perioada în care îmbărca tricoul lui Real Madrid.

În 2017, după ce a marcat un gol de zile mari în „El Clasico”, CR7 s-a bucurat la fel, acesta fiind un „răspuns” pentru Messi, care a procedat la fel după un gol marcat tot într-un meci Real Madrid – Barcelona.

„Sunt foarte fericit că am marcat golurile care ne-au adus victoria şi fericit pentru record. Cel mai mult îmi place să marchez, să fac spectacol şi să câştig titluri. Acest record îmi aparţine şi este unic. Sunt foarte fericit”, a declarat Ronaldo, citat de news.ro.

Cristiano Ronaldo, un nou record uluitor

Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record uriaş în Portugalia – Irlanda 2-1. Starul portughez a reuşit o dublă de senzaţie în finalul partidei cu Irlanda şi a devenit cel mai bun marcator din istorie la nivel de echipă naţională.

Cristiano Ronaldo a marcat în minutul 6 al prelungirilor şi golul numărul 111, prin care a adus victoria Portugaliei.

Cristiano Ronaldo reușise să egaleze recordul lui Ali Daei la EURO 2020. Superstarul lusitan a ajuns la 109 goluri la echipa naţională, după „dubla” de senzație din Portugalia – Franța 2-2.

Acum, Ronaldo l-a depășit pe fostul mare atacant iranian. Ali Daei stabilise recordul după ce a rupt plasele pentru naționala Iranului în perioada 1993-2006.

Borna iranianului părea de neatins până la apariția lui Cristiano în prim-planul fotbalului mondial.

Cristiano Ronaldo Cristiano Ronaldo este căpitanul naţionalei Portugaliei Cristiano Ronaldo Cristiano Ronaldo
Mai multe fotografii