Costel Gâlcă a avut o izbucnire nervoasă la conferința de presă după Metalul – Universitatea Craiova 1-0. Antrenorul oltenilor, afectat de umilința suferită, nu s-a controlat la finalul partidei.
Universitatea Craivoa a fost umilită de divizionara secundă Metalul Buzău, în prima etapă din Cupa României. Meciul a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Costel Gâlcă, izbucnire nervoasă la conferința de presă după Metalul – Universitatea Craiova 1-0
Costel Gâlcă s-a enervat la conferința de presă după ce a fost întrebat dacă are să își reproșeze vreun lucru, după înfrângerea cu Metalul Buzău.
La auzul întrebării, Costel Gâlcă a răbufnit și a transmis un mesaj dur:
„(n.r – întrebat dacă are ce să își reproșeze) Tu îmi spui mie să îmi dau demisia? Ce am să-mi reproșez? Eu îmi asum. Dacă îmi asum rezultatul și tot ce se întâmplă la echipă, atunci îmi asum totul, dar e foarte greu să bagi în echipă jucători după accidentare, să ai jucători noi. E foarte greu să creezi relații de joc, omogenitate”, a spus Costel Gâlcă, la conferința de presă.
Singurul gol al partidei dintre Metalul Buzău și Universitatea Craiova a fost marcat de Robu, în minutul 83, care l-a surprins pe Silviu Lung Jr cu un șut în forță, din interiorul careului.
După acest rezultat, FCSB, Petrolul și Metalul Buzău se află pe primele locuri ale grupei B, din Cupa României, cu câte 3 puncte. Pozițiile 4, 5 și 6 sunt ocupate de Universitatea Craiova, Agricola Borcea și Dinamo.
Pentru olteni urmează derby-ul cu FCSB, din Liga 1. Meciul se va disputa pe 3 noiembrie, de la ora 21:00 și va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Decizia luată de Mihai Rotaru, după umilinţa de la Buzău
Conform fanatik.ro, echipa va ajunge în această seară la Craiova. Mai mult, Rotaru şi Gâlcă vor negocia rezilierea contractului în cursul zilei de vineri. Înainte de această decizie, Mihai Rotaru l-a distrus pe Costel Gâlcă.
„E mai puţin important dacă îl confirm eu sau nu. Am avut o discuţie ieri şi i-am zis că este important să câştigăm Cupa. Era clar că nu aceasta era abordarea. Costel a spus că îşi asume, Atunci să îşi asume. Ce s-a întâmplat în seara asta este o ruşine pentru noi. Mie mi-e ruşine. El îşi asumă, dar ce facem noi? Nu a răspuns nimic.
Vedem în seara asta ce înseamnă îmi asum. Degeaba ţine grupul unit dacă nu avem rezultate. Este vorba că noi nu avem orizont. Nu arătăm că putem să facem ceva. Aici este problema mea. Poate să te bată şi Metalul Buzău, dar când ai 9 de experienţe legate ai o problemă. Nu exprimi nicio speranţă ca joc. Mergem înainte dacă nu vrea să plece. Avem o problemă de imagine în această seară. Nu avem identitate de joc”, a spus Mihai Rotaru la digisport.ro.
- Craiova – Dinamo și CFR – U Cluj sunt șocurile din grupele Cupei României! Cu cine au picat FCSB și Rapid
- Daniel Opriţa, un nou mesaj despre demisie după eliminarea Stelei din Cupă: „Am semnat-o, e acolo”
- Toate echipele calificate în grupele Cupei României. Cum arată urnele și când va avea loc tragerea la sorți
- Florin Prunea, uluit de declarațiile tehnicianului de la Oțelul, după umilința de la Chiajna: „Rar mi-a fost dat să văd așa ceva”
- Concordia Chiajna – Oţelul Galaţi 5-1. Umilinţă totală în Cupa României. Ilfovenii au făcut show şi s-au calificat în grupe
































