Pe urmele lui Armstrong! Diogo Pinto, hat-trick pentru Dinamo în duelul cu Chindia
Duelul din grupele Cupei României, etapa a doua, dintre Dinamo şi Chindia Târgovişte, a adus o prestaţie excelentă din partea jucătorului transfer în vară, Diogo Pinto.
Mijlocaşul ofensiv portughez a fost pe lista marcatorilor în 3 rânduri şi a devenit astfel primul jucător al bucureştenilor din acest sezon care bifează o asemenea performanţă.
Diogo Pinto, one-man show la duelul dintre Dinamo şi Chindia Târgovişte
Diogo Pinto a primit încredere din partea lui Nuno Campos şi a profitat de şansa oferită, iar evoluţia sa din confruntarea cu Chindia Târgovişte a fost una excelentă. Portughezul a deschis scorul în prima parte, în minutul 24, cu un şut plasat, după o centrare venită din stânga, de la Raul Opruţ.
Dubla a venit câteva minute mai târziu, în 33, atunci când o nouă fază prelungită de atac a lui Dinamo a fost finalizată de Pinto cu un şut din careu, care a fost deviat de data aceasta şi s-a dus sub bară.
Lusitanul nu s-a oprit aici şi în partea secundă a fost din nou foarte activ. După două ratări uriaşe, Pinto a reuşit hat-trick-ul, tot cu o finalizare din careu, de la aproximativ 8 metri, în urma unei centrări din dreapta, de la Ianis Tarbă.
Danny Armstrong, ultimul jucător cu 3 goluri marcate într-un meci pentru Dinamo
Danny Armstrong reuşea să intre în inimile suporterilor lui Dinamo în startul sezonului trecut, după ce marcat de trei ori în derby-ul cu FCSB, câştigat de alb-roşii cu 4-3, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de oameni.
Aşadar, ultimul fotbalist al lui Dinamo, înainte de Diogo Pinto, care a marcat un hat-trick pentru bucureşteni, a fost jucătorul scoţian, deturnat acum însă de colegul său din Portugalia.