Petrolul, calificare dramatică în grupele Cupei României. Victorie cu echipa lui Dorinel Munteanu
Petrolul Ploieşti şi Chindia Târgovişte sunt primele echipe care s-au calificat în grupele Cupei României la fotbal, marţi seara, după victorii în deplasare.
Petrolul a trecut de CSM Reşiţa cu scorul de 3-2, după prelungiri, după ce a avut 2-0 la pauză. Lucho Vega (31) şi David Paraschiv (44) au adus în avantaj echipa antrenată de Ricardo Sousa, dar bănăţenii au reuşit să egaleze prin Stefan Visic (48) şi Cristian Chira (89) şi să trimită meciul în prelungiri. Ioan Tolea (109) a marcat golul calificării echipei ploieştene, împotriva formaţiei antrenate de Dorinel Munteanu.
Petrolul şi Chindia s-au calificat în grupele Cupei României
Gazdele au avut trei mari ratări în prelungiri, prin Chira (94 – bară), Claudiu Apro (116) şi Ouadie Salhi (120+1 – bară). Şi Petrolul a avut o mare ocazie, prin Dan Nludulu (120+1), singur cu portarul.
Chindia a trecut de SCM Râmnicu Vâlcea la loviturile de departajare, cu 5-4, după ce gazdele au avut trei ratări din punctul cu var, iar dâmboviţenii două.
Rezultate:
Marţi
- CSM Reşiţa – (+) Petrolul Ploieşti 2-3 (0-2, 2-2), după prelungiri
- SCM Râmnicu Vâlcea – (+) Chindia Târgovişte 1-1 (0-1, 1-1), după prelungiri; 4-5, la loviturile de departajare
Miercuri
- CS Gloria Bistriţa – Metalul Buzău (Complexul Sportiv ”Jean Pădureanu” – Bistriţa, 17:30)
- Minaur Baia Mare – ACS FC Corvinul Hunedoara (Stadion ”Viorel Mateianu” – Baia Mare, 17:30)
- FC Bihor Oradea – Farul Constanţa (Stadion ”Iuliu Bodola” – Oradea, 17:30)
- SC Popeşti Leordeni – ACS FC Bacău (Arena 1 – Clinceni, 17:30)
- ACS Minerul Lupeni – Unirea 04 Slobozia (Stadion Minerul – Lupeni, 17:30)
- ACS USV Iaşi – Sporting Lieşti (Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi, 17:30)
- ACS CIL Blaj – Progresul 1944 Spartac Bucureşti (Stadion CIL Veza, 17:30)
- CS Afumaţi – FC Voluntari (CNAF Buftea iarbă, 17:30)
- CSM Slatina – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (Stadion 1 Mai – Slatina, 17:30)
- Politehnica Timişoara – AFC ASA Târgu Mureş (Stadion Electrica – Timişoara, 17:30)
- CSM Corona Braşov – CS Tunari (Baza Sportivă Carpaţi – Braşov, 17:30)
- Concordia Chiajna – ACS Oţelul Galaţi (Stadion Concordia – Chiajna, 20:30)
Joi
- Steaua Bucureşti – FK Csikszereda (Stadionul Steaua – Bucureşti, 17:00)
- CSC 1599 Şelimbăr – AFC Botoşani (Stadion Măgura – Cisnădie, 17:30)