Dumitru Dragomir, derapaj după umilinţa FCSB-ului din Conference League. Fostul şef al LPF a avut un discurs vehement după ce FCSB a devenit echipa cu cea mai slabă apărare din grupele Conference League, dar şi din Europa League.
Dumitru Dragomir a avut un discurs dur la adresa celor din conducerea fotbalului românesc.
Dumitru Dragomir, derapaj după umilinţa FCSB-ului din Conference League
„În ultimii 6-7 ani nu s-a făcut nimic nici din partea federației, nici a politicului. Acești copii avea peste ce aveam noi, noi nu putem fugi, n-avem capacitatea de efort, așa cum trebuie să aibă orice jucător de top, cum mai aveam.
Gândiți-vă că cel mai bun jucător al nostru joacă în China. Îi înjurau pe Mircea Sandu și Dumitru Dragomir că eram pe locul 3 în lume. Noi am mai făcut câte ceva, am dat o lege, acum… parcă sunt morți, măi omule. Nu sunt condiții la copii și juniori, părinții plătesc și atunci talentații nu mai sunt descoperiți.
O parte din marii jucători ai noștri au venit din sate și cartiere. Trebuie ajutate echipele din centre și juniori. Cu cine să vorbești dom’le? Cu dezmembrații ăștia mintali care n-au jucat fotbal, n-au condus nicio echipă în viața lor”, a spus Dumitru Dragomir la prosport.ro.
Umilinţă istorică pentru FCSB! A primit cele mai multe goluri dintre toate echipele din Conference League şi Europa League
Umilinţă istorică pentru FCSB! A primit cele mai multe goluri dintre toate echipele din Conference League şi Europa League. Vicecampioana României a primit numai puţin de 18 goluri în cele 6 meciuri disputate în grupele Conference League. FCSB este echipa cu cea mai slabă apărare din Conference League. Mai mult, nici în Europa League nu există vreo echipă cu o apărare mai slabă decât cea a vicecampioanei României.
Umilinţă istorică pentru FCSB! A primit cele mai multe goluri dintre toate echipele din Conference League şi Europa League
Umilinţa putea fi şi mai mare dacă Plzen (24 de goluri), Rangers (22 de goluri) şi Maccabi Haifa (21 de goluri) nu primeau mai multe goluri în grupele Ligii Campionilor. FCSB a încasat numai puţin de 10 goluri doar de la Silkeborg. FCSB a mai primit 6 goluri de la West Ham şi încă 2 de la Anderlecht.
FCSB – West Ham 0-3. Roş-albaştrii, umiliţi şi fără Nicolae Dică
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de formaţia engleză West Ham United, cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti. Vicecampioana, într-un moment de criză prelungită, a cedat la scor de forfait, după golurile lui Pablo Fornals (40, 65) şi autogolul lui Joyskim Dawa (56).
West Ham, care a venit la Bucureşti fără piesele sale de bază, Lukasz Fabianski, Kurt Zouma, Craig Dawson, Emerson, Thilo Kehrer, Declan Rice, Lucas Paqueta, Maxwel Cornet, Gianluca Scamacca, Michail Antonio, Said Benrahma sau Jarrod Bowen, a câştigat cu echipa a doua, în care au jucat tineri ca Oliver Scarles (16 ani), Divin Mubama (18), Freddie Potts (19), Kamarai Swyer (19), Kaelan Casey (18) etc.
”Ciocănarii” au încheiat grupa cu un bilanţ perfect, şase victorii din şase meciuri, iar la Bucureşti mai puteau marca încă 5-6 goluri în faţa unei echipe debusolate. Portarul Târnovanu, singurul care a meritat o notă de trecere de la FCSB, a apărat şutul lui Fornals (4), apoi s-a opus la reluările din careu ale lui Mubama şi Fornals (22), fiind salvator şi în faţa lui Downes (36), care a reluat din şase metri centrarea lui Fornals.
În min. 40, londonezii au deschis scorul prin Fornals, plecat din poziţie suspectă de ofsaid la lansarea lui Johnson şi care l-a executat pe Târnovanu. Pantea a degajat de pe linia porţii (45) mingea trimisă cu capul de Aguerd şi deviată de Compagno.
West Ham şi-a dublat avantajul după pauză (56), când Coufal a centrat de pe dreapta, Mubama a reluat cu capul, iar Dawa a deviat în propria poartă. Târnovanu a fost din nou în prim plan la şutul lui Coufal (58), dar nu a fost la fel de inspirat în min. 65, când a respins greşit centrarea lui Scarles, iar Fornals a reluat în plasă.
- Dumitru Dragomir, derapaj după umilinţa FCSB-ului din Conference League
- FCSB, umilinţă istorică în cupele europene
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- A sosit la Milano și semnează cu Inter. Lovitura dată de echipa lui Cristi Chivu
- De ce Mutu şi Săpunaru nu au mai ajuns la CFR? Giovanni Becali: „Plecați la Cluj, luați-vă niște bani să aveți la voi…”
- „Avem armele noastre”. Nuno Campos nu se teme, înainte de Rapid – Dinamo. Mesaj direct pentru Daniel Pancu
- Mihai Rotaru pregăteşte marele tun pe piaţa transferurile la Craiova! Cere 4 milioane de euro pentru un super-jucător
- „Denis Drăguș, la CFR Cluj?” Marius Șumudică a dat cărțile pe față despre transferul verii în Liga 1



































