"Am reuşit să ne refacem psihic!" Maxim, după golul senzaţional cu Austria: "Toate deciziile au fost luate cu scopul acesta!" Mesaj pentru Şumudică
De Antena Sport
Publicat: 7.09.2020, 21:03
„Este o bucurie, este o consecinţă a muncii noastre. Mă bucur că am reuşit să câştigă şi să marcăm 3 goluri pe terenul Austriei. Am reuşit să ne refacem psihic, fizic, şi să trecem peste dezamăgirea cu Irlanda de Nord.
Este o mândrie pentru mine să îmbrac tricoul echipei naţionale, indiferent numărul pe care îl am. Am încercat să îmi fac treaba atât pe fază ofensivă, cât şi pe fază defensivă. Toate deciziile pe care le-am luat au fost cu scopul acesta, de a mă întoarce la echipa naţională şi de a prinde un turneu final. Dezamăgirea a fost mare când nu am fost convocat la Euro. Vreau să îi mulţumesc şi lui Marius Şumudică, cel care a avut încredere în mine„, a spus Alexandru Maxim la Pro TV.
Austria – România 2-3! Victorie uriaşă pentru tricolori
Mirel Rădoi a susţinut cel de-al doilea meci pe banca echipei naţionale. România s-a impus în Austria cu 3-2 şi a urcat pe primul loc în clasamentul grupei 1 din Liga B, din Liga Naţiunilor. Tricolorii au acumulat 4 puncte din două meciuri.
- Austria - România 2-3
- Maxim, gol de generic
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY