Cine îl va înlocui pe Daniel Pancu pe banca naționalei U21, la EURO 2025: „Și-a dat acordul!”
Publicat: 15.03.2025, 9:29.
Daniel Pancu a dezvăluit cine îl va înlocui pe banca naționalei U21, la EURO 2025. Selecționerul va fi suspendat pentru primele două meciuri din grupă, iar în locul său va sta Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul FRF.
România se va duela cu Italia, Slovacia și Spania la EURO 2025. Partidele se vor desfășura pe 11, 14, respectiv 16 iunie, în Slovacia.
Cine îl va înlocui pe Daniel Pancu pe banca naționalei U21, la EURO 2025
Până la turneul final din vară, România U21 va disputa un meci amical cu Portugalia. La duelul respectiv, pe banca naționalei va sta secundul Răzvan Rotaru.
Daniel Pancu a transmis că în vederea EURO 2025, Mihai Stoichiță și-a dat deja acordul pentru a sta pe bancă la primele două partide ale „tricolorilor”.
„În mod normal, nea Mihai își dăduse acordul. Mi-am dat și eu acordul, dar nu știu în continuare situația. Eu n-am ce să știu tot.
Acum, în Portugalia, voi sta în tribune, ca la EURO. Fac o simulare. Stau în tribună cu analistul video pentru a vedea ce se întâmplă. Eu, acum două luni, când a apărut în presă, am văzut știrea cu nea Mihai pe bancă. Apoi am vorbit.
Eu, dacă sunt de acord, nea Mihai va sta pe bancă. Cine să stea? Acum, în Portugalia, va sta Răzvan Rotaru. Am văzut atâtea meciuri cu antrenori suspendați. E turneu final, dar văd mult mai bine de sus. Ce să fac? Să stau pe bancă?”, a declarat Daniel Pancu, conform digisport.ro.
România U21, pregătire intensă pentru EURO 2025! Două meciuri amicale de lux
România U21 se pregăteşte în acest an pentru EURO 2025, al patrulea turneul final la rând al reprezentativei de tineret. Până la turneul din vară, echipa lui Daniel Pancu va disputa şi două meciuri amicale în compania unor naţionale cu nume.
Turneul final din Slovacia va avea loc în perioada 11-28 iunie. România se află în grupă cu Italia, Spania şi Slovacia şi va încerca să iasă din grupe pentru prima oară de la ediţia din 2019.
Pentru a se pregăti cât mai bine înaintea turneului final din această vară, FRF a anunţat că România U21 va întâlni două formaţii de top.
Pe 21 martie, la Famalicao, România va juca împotriva Portugaliei U21, în timp ce pe 25 martie, la Bucureşti va veni Olanda U21, potrivit frf.ro.
Programul României la turneul final
- Miercuri, 11 iunie: Italia – România (Trnava, ora 22:00)
- Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00)
- Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00)