Închide meniul

Daniel Pancu, mesaj important pentru jucători înainte de România U21 – Elveția U21: “Meci decisiv! Nu va mai fi altul să reparăm”

Alex Ioniță Publicat: 14 octombrie 2024, 19:56

Comentarii
Daniel Pancu, mesaj important pentru jucători înainte de România U21 – Elveția U21: Meci decisiv! Nu va mai fi altul să reparăm

Daniel Pancu, în timpul unui meci / Profimedia

Daniel Pancu a transmis un mesaj important pentru jucători înainte de România U21 – Elveția U21. Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, a declarat, luni seara, că jucătorii săi trebuie să fie mai atenţi decât de obicei în meciul cu Elveţia, pentru că este ultimul din cadrul preliminariilor Campionatul European U21 şi nu va mai fi altul pentru a repara ceva în cazul unor greşeli.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Meciurile decisive se câştigă respectând trei lucruri esenţiale: în primul rând să nu ne asumăm niciun risc în jumătatea noastră, apoi concentrare maximă la tot ce înseamnă fază fixă ofensiv şi defensiv şi în ultimul rând să rămânem 11 contra 11 cât mai mult timp, dacă e posibil pe toată durata jocului”, a spus Daniel Pancu.

Daniel Pancu, mesaj important pentru jucători înainte de România U21 – Elveția U21

“Jocul îl abordăm la victorie, nu se discută lucrul ăsta. Doar că trebuie să fim mai atenţi decât de obicei şi la alte aspecte, pentru că s-ar putea să nu mai avem timp să revenim. Adică 100% e ultimul meci, e decisiv şi nu mai avem altul la dispoziţie ca să reparăm dacă o să greşim ceva mâine. Dar nu vom greşi”, a continuat tehnicianul, citat de agerpres.ro.

“În meciul precedent cu Muntenegru am redevenit noi (n.r. – România a învins cu 6-2), cei care am început această campanie, noi care avem bucuria de a juca fotbal, noi care avem datoria a duce mai departe o tradiţie a naţionalelor de tineret din ultima vreme, mă refer la calificările acestea la un turneu final. Nu a fost un obiectiv acesta al calificării, vorbesc foarte serios. Obiectivul meu a fost să jucăm fotbal şi cât mai mulţi jucători să facă pasul către naţionala mare, dar am ajuns acum cu calificarea pe masă”, a afirmat el.

Antrenorul speră ca jucătorii săi să învingă cu 1-0, la fel cum a reuşit prima reprezentativă a României în faţa Elveţiei, obţinând calificarea la EURO 2024.

Reclamă
Reclamă

“Ar fi minunat dacă am reuşi la fel ca naţionala mare cu Elveţia, avem şi noi nevoie de un rezultat asemănător, să câştigăm şi noi cu 1-0 acasă. Dar vom vedea. Adversarul e foarte bun, noi suntem într-un moment foarte bun, jucăm acasă, am înţeles că şi interesul publicului e unul mare pentru un joc al naţionalei de tineret… acum vedem la final ce va fi. Dacă vom merita să mergem la EURO vom merge cu siguranţă, dacă nu merităm… însă lucrul ăsta nu îl iau în calcul în momentul de faţă”, a precizat Pancu.

România U21 – Elveția U21, meciul care îi poate duce pe „tricolorii mici” la EURO 2025

Echipa naţională de tineret a României întâlneşte selecţionata Elveţiei, marţi, de la ora 19:00, pe Stadionul Giuleşti din Capitală, în ultima sa partidă din cadrul preliminariilor EURO U21 din 2025.

România este pentru moment lider, cu 19 puncte (9 jocuri), urmată de Elveţia, 18 p (9 j), Finlanda, 17 p (9 j), Albania, 13 p (9 j), Muntenegru, 7 p (9 j), Armenia, 2 p (9 j).

Reclamă

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 15 octombrie, România – Elveţia, Finlanda – Muntenegru şi Albania – Armenia.

Se califică direct la turneul final câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul şase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, ţara gazdă, este calificată direct.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge FCSB în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
10:11
Prima etapă a sezonului de Super Rally, de la Alba Iulia, LIVE VIDEO în AntenaPLAY (14:00)
9:55
Petrolul a pus ochii pe doi jucători de la FCSB, chiar înaintea meciului direct: “Ne-am interesat. Ar fi un plus”
9:48
Denis Alibec, „ședință” cu liderul galeriei FCSB-ului: „Sper să fi înțeles, să nu mai aibă gesturi pe teren”
9:14
Starul dorit de Cristi Chivu la Inter și-a dat acordul și semnează. Suma plătită pentru transfer
9:04
Mirel Rădoi propune încă un român la Parma, după plecarea lui Valentin Mihăilă: “Ar face faţă cu brio”
8:47
Mihai Stoica, ironii pentru un adversar înainte de Petrolul – FCSB: „Am citit-o pe ultima”
1 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid 2 Pe cine poate întâlni CFR Cluj în turul 3 preliminar Europa League! Traseu de coşmar pentru echipa lui Dan Petrescu 3 “Va fi titular!” Elias Charalambous trece peste decizia lui Gigi Becali! Anunțul antrenorului de la FCSB 4 VIDEOAlexandru Mitriţă, o nouă “dublă” fabuloasă în China. Victorie categorică în duelul cu alţi doi români 5 Antrenorul lui Lugano a gafat atunci când a vorbit despre CFR Cluj! Ce a putut spune înaintea dublei din Europa League 6 Constantin Budescu, aproape să semneze cu noua echipă. Unde va evolua după despărţirea de Gloria Buzău
Citește și