Fostul atacant nu înţelege cum de au ajuns tricolorii să primească trei goluri la Erevan. Singurul remarcat al lui Şumudică a fost Florin Niţă, cel care a avut intervenţii providenţiale atât în Armenia, cât şi în confruntările cu Macedonia de Nord şi Germania.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marius Şumudică, dispus să devină selecţionerul României

"E tragic ceea ce s-a întâmplat. Când ajungi să te bată Armenia şi să aibă atâtea situaţii de a marca. Când primeşti trei goluri de la Armenia, e grav! Pentru mine este o situaţie dezastruoasă. Cele trei jocuri nu ne-au arătat absolut nimic. Au fost cel puţin 10 parade extraordinare ale lui Niţă!", a declarat Marius Şumudică în exclusivitate pentru AS.ro.

Liber de contract după despărţirea de Rizespor, Şumudică este pe lista posibililor înlocuitori ai lui Mirel Rădoi. Selecţionerul a anunţat că ia în calcul să îşi dea demisia după umilinţa de la Erevan.

"Oricine şi-ar dori să antreneze echipa naţională. Trebuie să fii nebun să spui nu unei oferte din partea naţionalei, dar trebuie să iei în calcul experienţa care, cât de cât, nu-mi lipseşte în momentul de faţă.

Am acumulat atâta experienţă, dar cred că sunt alţi antrenori îndreptăţiţi, care ar putea să fie înaintea mea ca selecţioneri", a precizat Şumudică.

Posibii înlocuitori ai lui Mirel Rădoi

Nu mai puțin de 6 antrenori români, de renume, sunt liberi de contract, iar FRF ar putea negocia cu ei. Aceştia sunt:

  • Răzvan Lucescu
  • Cosmin Olăroiu
  • Dan Petrescu
  • Marius Șumudică
  • Gică Hagi
  • Victor Pițurcă